Literatura de aziLiteratura de azi
10.07.2017

Augustin Buzura s-a stins

Academicianul Augustin Buzura nu a fost dintotdeauna scriitor. Trecând prin o serie de meserii mărturisite (îngrijitor de animale la circ, ajutor de artificier în mină şi educator într-un sat izolat), în final a absolvit Facultatea de Medicină, specializându-se în psihiatrie. Apoi s-a așezat la masa de scris, oferind contemporanilor și posterității o operă amplă și complexă.

Cei care-l citim de atâtea zeci de ani am primit azi o veste tristă – Augustin Buzura s-a stins. Intelectual rasat, prezența lui din ce în ce mai rară la evenimente nu putea trece neobservată; mai mult, impunea respect. Părea nemuritor, deși vârsta își pusese deja o amprentă grea.

„Literatura, arta în general, sunt un protest împotriva morții, a tragismului existenței noastre, o tentativă omenească de a imita Divinitatea, un efort de a te elibera de convențiile cu ajutorul cărora, de-a lungul timpului, oamenii au căutat să îngrădească haosul, să dea un sens, să găsească un rost mărunt în locul marelui rost pe care nu l-au descoperit încă.”

Augustin Buzura (22.09.1938 – 10.07.2017)

Să se odihnească în pace!

(sursa foto: tvr.ro)