Arta conversației. Și a lecturii

Ileana Vulpescu (n. 21 mai 1932) scrie proză și teatru, traduce din literaturile engleză, franceză și spaniolă, și semnează versiuni în limba franceză din literatura modernă și contemporană românească.

Debutul său a avut loc în revista „Familia” din iulie 1966, cu povestirea Scrisoare către un cunoscut. În 1976,  romanul Rămas-bun (Editura Cartea Românească) a fost premiat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. Cinci ani mai târziu a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române și Premiul „Cântarea României” pentru romanul Arta conversației  (Editura Cartea Românească). În 1987 i s-a acordat premiul „Flacăra”, pentru „Sărută pământul acesta”. Din anul 1972, Ileana Vulpescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România. *

„Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziţie esenţial umană. Ceea ce îţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire. (…)Când într-o căsnicie unul din soţi îşi găseşte pe cineva, cel/cea de acasă dintr-o dată se umple de toate defectele, ca de bube dulci. Totul este să ai răbdare şi lucrurile se reechilibrează: vezi că şi „zeul” mai are defecte, vezi că şi „vechitura” de acasă are calități şi, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că „vechitura” e mai bună decât „prospătura”.(…) Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.(…) Omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi poţi închipui cum se şterg din tine senzaţiile… E de necrezut cum uită trupul. Ceea ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire.(…) Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa. Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui.(…) Râd foarte rar. Râd greu. Nu sunt un temperament depresiv şi nici posacă nu sunt… Dar am plâns mult în viaţă numai pe ascuns. Nu sunt o ființă ascunsă, dar nici expansivă. Nu sunt mizantroapă, dar nici nu iubesc oamenii cu frenezie şi sufletul nu mi-l pun pe masă în faţa nimănui. Sunt convinsă doar de necesitatea comunicării între oameni ca de o etică obligatorie şi nu preget să-i ajut pe alţii.”

(„Arta conversaţiei”)

Imagine de pe evz.ro

*sursa: wikipedia