Literatura de azi 
Fiică a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, Cella Delavrancea (15 decembrie 1887 – 9 august 1991) începea să studieze pianul în familie, pentru ca mai apoi să urmeze cursurile Consevatorului din Bucureşti şi un stagiu de pregătire la Paris. De mică şi-a dovedit calităţile deosebite, înclinaţia spre frumos, lucru care l-a determinat chiar pe Ion Luca Caragiale să declare: „Un copil minune, Cella Delavrancea, care domesticește un monstru sălbatic: Arta.” Datorită talentului şi spiritului deschis, Cella avea să devină o prietenă foarte apropiată a Reginei Maria.
Cu gândul la tatăl ei, aceasta îşi amintea:
„Sensibilitatea artistică înnăscută în temperamentul lui Barbu Delavrancea a împletit în același fir puterea epică și vibrația lirică. Toată opera lui este străbătută de acest izvor de creație. În preferințele sale literare și muzicale se afirmă același impuls. Adora pe Dante despre care spune într-o scrisoare adresată doctorului Alceu Ureche în 1893: «Nici un poet n-a fost mai activ, mai energic, mai erou în imensa lui melancolie». Venera simfoniile lui Beethoven, în special simfonia a V-a și a VII-a. Când studiam la pian, venea, asculta, îmi făcea observații întotdeauna juste și-mi spunea adesea: «când vrei să-ți faci sufletul, să cânți sonate de Beethoven». Înzestrat și cu darul picturii, era un cunoscător neîntrecut în această artă, iar când călătorea în Occident se ducea să viziteze muzee zilnic. Pentru Mona Lisa, celebrul portret al lui Leonardo da Vinci, avea o adevărată dragoste și la Paris o vizita în fiecare zi, stând pe vorbă cu dânsa, cum ar fi stat cu o ființă vie. Acel surâs enigmatic al Giocondei i-a inspirat zguduitoarea dramă A doua conștiință, care n-a fost reprezentată niciodată, fiindcă eroina trebuia să semene cu Mona Lisa și tipul acela feminin nu s-a putut găsi printre actrițe.
Caracterul părintelui meu era asemenea mării, în veșnica ei mișcare. Nervos, impresionabil, generos, fremătând veșnic în apărarea unei cauze pe care o socotea demnă de a i se sacrifica, nu-și precupețea niciodată avântul și nu se preocupa de oboseala firească a unui organism care trăia într-o veșnică tensiune“.
Imagine de pe radioromaniacultural.ro
