Motto: Suferinţa este un impuls către acţiune. (Immanuel Kant)
„Am îndurat multe!”- așa s-ar traduce latinescul Multatuli, pseudonimul lui Eduard Douwes Dekker (2 martie 1820 – 19 februarie 1887), scriitor olandez. Nuvela satirică Max Havelaar în Indiile Olandeze, în care ia în derâdere conducerea coloniilor olandeze din Indonezia, scriere cu un puternic accent autobiografic, a fost considerată cea mai importantă carte din literatura olandeză. În 2002, Societatea pentru Literatura Olandeză l-a numit pe Multatuli „cel mai important scriitor olandez al tuturor timpurilor”.

(sursa foto:dbnl.org)
Tatăl său și-ar fi dorit ca fiul să aibă o carieră în comerț, însă acesta nu îmbrățișează perspectiva părintelui său. În 1838 obține un post de funcționar public pe insula Java, de-acolo fiind transferat în diferite colțuri ale arhipelagului indonezian.
A cunoscut îndeaproape secretele administrației căreia acesta îi servea, iar „am îndurat multe” – pseudonimul său literar de mai târziu – se referă atât la propria persoană, cât și la victimele acestor nedreptăți. Ia o poziție radicală față de sistemul degradat, publicând broșuri, articole de ziar, cărți care denunțau abuzurile la care erau supuși coloniștii. A fost acuzat adesea de exagerare, însă Multatuli își va exprima necruțător punctele de vedere avangardiste referitoare la politică și societate.