Literatura de azi
„Problema omului: cum să trăiască asemenea unui arbore, fără a înceta prin aceasta să fie om.”
Literatura de azi îi urează mulți și buni ani lui Mihai Șora!
De-a lungul timpului m-am străduit să citesc aproape fiecare carte a lui Mihai Şora, cu creionul în mână. La cele de confesiuni, interviuri, atitudini sociale nu am avut fireşte, nicio problemă. Au fost neuitate lecţii de înţelepciune. La cele de filosofie am încercat să descifrez sensurile aflate dincolo de o platoşă de cuvinte care uneori mi s-a părut inexpugnabilă. Uneori, am reuşit, alteori am mers pe mâna proprie-mi intuiţii, dar au fost şi destule cazuri în care a trebuit să mă recunosc învins. Posibilele complexe generate de mărturisirea publică a propriei mele incompetenţe (în condiţiile în care Mihai Şora este unul dintre oamenii la care ţin cel mai mult) s-au mai risipit în momentul în care am constatat că mă aflu în companii cât se poate de onorabile.
Căutând printre hârtiile mele am dat peste copia xerox a manuscrisului unei scrisori pe care Mircea Eliade i-a scris-o de la Paris Marianei Şora, la 8 iulie 1979. Mi-a dat-o bunul meu prieten Marius Ghica, pe vremea când lucra la volumul omagial Şora, iar eu am păstrat-o ca pe o mostră a scrisului de mână al istoricului religiilor. Rectitind-o, am dat peste un pasaj cu rol de balsam pentru sufletul meu de cunoscător foarte relativ al cărţilor de filosofie ale lui Mihai Şora. Îi scrie Mircea Eliade Marianei Şora: „Aş fi vrut să-ţi spun mai mult despre Sarea pământului. Am început lectura o jumătate de ceas după ce am primit cartea. Am citit 19 pagini, apoi m-am întrerupt dându-mi seama că nu mai urmăream ideia (cum învăţasem să spunem în liceu când nu înţelegeam un text). Am reluat lectura a doua zi şi m-am poticnit la pagina 30… Sunt pasagii pe care «le înţeleg» pe loc şi altele care mi se par scrise de «ultimul» Heidegger şi trebuiesc reluate, «meditate» şi chiar murmurate ca un descântec sau ca anumite paragrafe din Une Saison en Enfer. Până acum îndrăznesc a pretinde că am asimilat doar A treia zi (mă refer, evident, la întreg pentru că sunt multe alte fragmente pe care cred că le-am înţeles…). (…) În orice caz, nu-i spune nimic lui Mihai! Deocamdată. Voi încerca din nou, după o scurtă vacanţă în Provence…” (este inutil să spun că în transcriere am păstrat caracteristicile grafice ale originalului).
Şase ani mai târziu, în 1985, Nicolae Manolescu mărturisea că a citit de două ori A fi, a face, a avea, fără să fie convins că a înţeles-o.
(Tudorel Urian, în revista „România literară”, 2009)
Foto de pe youtube.com
