Din memoriile unui adolescent miop

Notă asupra ediţiei

La 24 martie 1953, Mircea Eliade scria „dintr-o suflare” circa douăzeci de pagini intitulate Fragment autobiografic. Cu toate că-şi propusese să definească felul cum împacă literatura cu ştiinţa şi filozofia, autorul ajunge, în cele din urmă, să-şi schiţeze propria biografie spirituală, dezvăluindu-ne tehnica muncii lui intelectuale, spaima pe care o încerca în faţa diletantismului, mecanismul şi izvoarele amplei erudiţii pe care şi-a întemeiat opera de filozofie a culturii. în acest context, cititorul putea lua cunoştinţă de unele aspecte ale preocupărilor adolescenţei, tinereţii şi maturităţii sale. Sînt sintetizate, de asemenea, căutările şi împlinirile generaţiei din care făcea parte. Aceste succinte notaţii nu puteau însă cuprinde toată bogăţia unei vieţi preapline şi extraordinara efervescenţă a unei jumătăţi de veac de preocupări culturale; de aceea, din ce în ce mai intens la necesitatea scrierii propriilor memorii.

(Mircea Handoca)

***

India la douăzeci de ani

DIN RIPON STREET LA BHOWANIPORE

N-am uitat încă acel amurg de decembrie 1931, în portul Bombay. Aşteptam, pe punte, să se desprindă vaporul de chei. Dar, cînd am văzut cum încep să se depărteze luminile oraşului, n-am mai putut rezista şi am coborît în cabină. O împărţeam cu doi studenţi indieni, dar ştiam că, cel puţin pentru o jumătate de ceas, voi fi singur. Cine s-ar fi îndurat să se închidă în cabină, chiar acum, la căderea serii, cînd vaporul străbătea încet golful Bombay? Mă despărţeam de India împotriva voinţei mele şi acceptasem să mă despart numai pentru că îmi făgăduisem să mă întorc, într-un an-doi, după ce-mi voi fi făcut serviciul militar. Mă hotărîse să mă întorc o scrisoare patetică a tatei. Văzînd că, în ultimul timp, le tot vorbeam în scrisorile mele de planuri şi proiecte care mi-ar fi luat încă mulţi ani, tata nu mai ceruse la statul-major amînarea serviciului militar pentru studii, aşa cum o făcuse de trei ori pînă atunci. Iar în toamna anului 1931 primisem, la Calcutta, o lungă scrisoare, în care mă implora să mă întorc; pentru că, neprezentîndu-mă la încorporare, voi fi dat dezertor, şi asta e cea mai gravă dezonoare pe care o putea cunoaşte un fost ofiţer. Evident, a trebuit să mă supun. Cît de schimbat mă întorceam, după aceşti trei ani de viaţă indiană, nu aveam să-mi dau seama decît o dată ajuns în tară. Nu mai eram de mult tînărul care debarcase într-o dimineaţă de noiembrie în Alexandria, cu două valize în mînâ, şi i plecase la întîmplare, pe cheiuri, să caute un vapor care să-l ducă în India. Parcă o viaţă întreagă mă despărţea de acea sîptîmânî petrecută în Alexandria, Cairo și Port Said. Mă amuzau acum, dar mă şi umileau, naivitatea şi entuziasmul cu care mă apropuaiasem de piramide cocoţat pe o cămilă, emoţia cu care mă avîntasem, în prima mea noapte la Cairo, în cartierele populare, mîndria cu care, la Port Said, priveam din şalupă vaporul „Hakone Maru”, care avea să mă ducă în Ceylon. în zilele petrecute pe vapor, încercasem să mă deprind cu englezeasca şi scrisesem cele dintîi „impresii de călătorie”: Egiptul, Marea Roşie, Oceanul Indian. Mă împrietenisem cu un tînăr romancier japonez, care se pretindea nihilist, şi cu Bhimi Chandra, un indian din Gujarat, cu care aveam să călătoresc de la Colombo pînă la Madras.

Ceylonul m-a cucerit încă înainte de a-l cunoaşte. încă nu ne apropiasem bine de ţărm, şi mă îmbătaseră mirosurile tari şi aromate ale junglei. Dar de-abia după ce am văzut Kandy şi Anuradhapura, am avut cu adevărat revelaţia junglei; înfiorata teamă şi exaltare în faţa cataractelor de sevă proaspătă, a desfrînării şi cruzimii vegetale. Miliarde de plante strivite şi îngropate de vii sub trunchiuri pe jumătate putrezite, sub ferigi şi licheni uriaşi, zbătîndu-se să-şi facă loc printre ciuperci, muşchi de toate culorile şi pînze de păianjeni. Amintirile acelei săptămîni în Ceylon şi ale primelor zile în sudul Indiei m-au urmărit multă vreme. Am pătruns în India prin punctul cel mai de sud al peninsulei, la Dhanunshkodi, şi am înnoptat în Rămeshwaram în casa unui brahman, Ramchan-dra Gangadhar. Emoţiile celei dintîi găzduiri indiene; tulburarea cu care m-am apropiat de marele, faimosul templu din Rămeshwaram; gloria lui sălbatică, inumană, care m-a strivit, în tren spre Madurai, am avut norocul să cunoaştem, Bhimi Chandra şi cu mine, un tînăr care ne-a poftit să tragem în casa fratelui său, negustor. A doua zi, gazda ne-a călăuzit în uriaşul templu al zeiţei Mînakshl, unde am văzut cei dintîi elefanţi sacri, şi ne-a arătat palatul ultimului rege, Tirumal Nayak. Am plecat apoi spre Madras, unde am petrecut cîteva zile în casa misiunii suedeze, şi de Crăciun am ajuns la Poo-namallee. Aici, într-un vechi cantonament militar abandonat, se ţine Congresul Internaţional al YMCA.

Despre toate aceste descoperiri şi întîlniri, scrisesem pagini grăbite şi entuziaste, pe care le expediasem cu regularitate ziarului „Cuvântul”. Dar, de mult, aceste prime experienţe indiene fuseseră împinse adînc în trecut, într-un timp care acum mi se părea fabulos; timpul naivităţilor şi al ignorantelor mele, cînd vorbeam prost englezeşte şi nu înţelegeam deloc hindustani, cînd abia silabiseam sanscrita şi nu descoperisem frumuseţea sculpturii Indiei meridionale; timpul în care îmi purtam cele două geamantane şi călătoream în vagoane supraîncărcate de clasa a IlI-a, fiind, probabil, pe atunci, singurul european care se încumetase într-o asemenea aventură. Din tabăra de la Poonamallee îmi aduceam aminte de liliecii pe care îi auzeam, noaptea, zbătîndu-se în odaia alăturată; de focurile în jurul cărora cîntau şi dansau, pe rînd, tineri din toate părţile lumii; de un român american, misionar baptist, stabilit de cincisprezece ani în Rangoon, care mă convinsese că ar trebui să cîntăm şi noi cîteva cîntece naţionale, dar el nu-şi amintea decît „Pe-al nostru steag e scris unire”. Nu mă mai gîndisem de mult la „experienţele” mele din India de sud; poate, de cînd le evocasem sumar, în vara anului 1929, scriind primele capitole din Isabel şi Apele Diavolului.

(Mircea Eliade, Memorii)

Sursa foto: max-media.ro