Bărbatul care a știut să aștepte

„Aș putea data ușor întâlnirea aceea. A fost acum un sfert de secol.”

Așa începe cartea prin care am făcut cunoștință cu Andreï Makine, „Muzica unei vieți”. În același mod, parafrazându-l, „aș putea data ușor întâlnirea cu el, a fost acum 15 ani.”

De atunci, am „petrecut” mult timp în compania scriitorului ruso-francez. Și multe vieți, cu aceeași muzică pe fundal. Am descifrat „Testamentul francez” sau „Iubirea omenească”; am stat alături de „Femeia care aștepta” și am descoperit „Viața unui bărbat necunoscut”; iar „scurtele iubiri eterne”* m-au însoțit în momente nostalgice. Aproape un raft din biblioteca mea este dedicat scrierilor lui Makine.

Date fiind aceste „apropieri”, am primit cu satisfacție și bucurie vestea că Andreï Makine a devenit joi, 3 martie 2016, cel mai tânăr membru al Academiei Franceze. A fost primit chiar din primul tur. S-au pronunțat în favoarea lui 15 dintre cei 26 de academicieni care au votat.

Andreï Makine va ocupa locul lăsat liber prin moartea, anul trecut, a Assiei Djebar. La anunțul înscrierii sale, în februarie, ceilalți doi candidați, fostul ministru al culturii, Frédéric Mitterand și scriitorul și criticul literar Jean-Claude Perrier s-au retras, lucru care reprezintă și o dovadă a prestigiului de care se bucură în lumea intelectuală scriitorul rus de formație franceză sau scriitorul francez de origine rusă… Fiind rugat, la un moment dat, să se încadreze într-una dintre cele două categorii, proaspătul academician a redat, spun eu, cea mai corectă definiție: „Cred că păstrez în continuare o identitate rusă, dar revendic, totuși, titlul de scriitor francez”.

Dominique Fernandez vedea în el „un străin care mânuiește limba franceză cu pertinență și cu o virtuozitate de neofit, superioare aceleia a unui expert priceput, până la a-și permite neologisme sau să repună în circulație vechi cuvinte uitate”.

Întrebat de ce, după emigrare, a scris direct în limba franceză, răspunsul a fost: „Pentru a nu fi urmărit de umbrele prea apropiate ale lui Cehov sau Tolstoi”.

În continuare, totuși, Andreï Makine este considerat o parte atât din literatură rusă, cât și din cea franceză, mai ales că și prin venele lui curg ambele fluxuri sangvine; în epoca globalizării, inclusiv culturale, însă, aceste aspecte contează mai puțin. În cazul lui, accentele fiecăreia dintre cele două culturi sunt extrem de vizibile, iar combinația ce a rezultat din muzica ruso-franceză a scrierilor sale nu poate să fie decât un dar pentru cititorii de pretutindeni.

Vreme îndelungată nu a primit nici măcar cetățenia franceză, aceasta acordându-i-se la 9 ani după cererea azilului politic în Franța. Dar, iată, s-a dovedit că „bărbatul care a știut să aștepte” și-a primit recompensa binemeritată – începând din 2016 va ocupa un fotoliu al Academiei Franceze.

*Cartea scurtelor iubiri eterne