Nu se schimbă nimic pe lume

[…] Să-mi facă el mie una ca asta!…
[…] Dar lasă, Grigore, lasă! Ia adă-ți și tu aminte de acu douăzeci și cinci de ani…
[…] Acu douăzeci și cinci de ani era altceva! Alți oameni, alte întâmplări, Sofico!
[…] Totuna, Grigore, și atunci ca și azi… Numai nouă ni se pare, Grigore… Nu se schimbă nimic pe lume! Toate se întorc și se tot întorc, iaca așa, ca într-un cerc… Și acu douăzeci și cinci de ani aici, în ceardac, ședea și el – bietul părinte și cu tata și cu mama – după ce fugisem noi și se zbătea și te blestema de ce i-ai făcut, cum îl blestemi tu acuma… Și iaca, s-au întors lucrurile și s-or întoarce mai departe! Și-ai să-l vezi intrând iarăși pe poarta casei, cum l-ai mai văzut… Căci nu se schimbă nimic pe lume și toate se întorc și se tot întorc, iaca așa, ca într-un cerc fără capăt…

Nu, nu este un dialog dintre doi bătrâni nostalgici pe care îi auzim vorbind în acest fel destul de des în zilele noastre, ci este vorba despre un dialog între conu Grigore și coana Sofica, din piesa de teatru a lui  Victor Ioan Popa, „Mușcata din fereastră”,  al cărei debut teatral are loc în 4 octombrie 1929, avându-l ca regizor pe Paul Gusty. La această dată are loc și inaugurarea sălii studio a Teatrului Național din București, sub direcția lui Liviu Rebreanu.

Este mai puțin cunoscută înclinația lui Liviu Rebreanu spre lumea teatrului. De pildă, pe 15 septembrie/ ianuarie 1911, împreună cu dramaturgul Mihail Sorbul, el pune bazele revistei Scena, iar în luna aprilie a aceluiași an este numit secretar al Teatrului Național din Craiova, iar în perioada decembrie 1928-1930 și 1940-1944 va fi directorul Teatrului Național București. Și-a demonstrat, în timpul vieții, și calitățile deosebite de dramaturg – pe lângă cele de mare romancier -, cel puțin când mă gândesc la Apostolii (1926) sau Plicul (1923), deoarece acesta avea „darul masiv de a crea viață”, cum spunea criticul și dramaturgul Mihail Sebastian.

***

(sursa foto cover: www.hoinariromani.ro)