Sfârşitului existenţei pământeşti a fiinţei şi a ceea ce ar mai putea fi după a reprezentat o adevarată “obsesie” în planul literar al lui Eugen Ionescu (Eugène Ionesco, 26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994). Creator al teatrului absurdului, acesta obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale care s-a stins în acel an.
A fost membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6), în data de 21 ianuarie 1964. (sursa: wikipedia)
Elegie
Lumea este o mansardă,
urâtă, goală.
Florile sunt butuci,
stelele greu le urci.
Rătăcesc prin mărăcini,
fără aripi, fără lumini.
Îngerii dorm în şanţ,
beţi ca nişte dorobanţi.
Semenii mei
nu sunt zmei.
O, sunt blegi,
să-i legi.
Imagini de pe academie-francaise.fr
