Astăzi, la Autorul zilei este prezentă creația lui Anton Holban (23 februarie 1902 – 15 ianuarie 1937).
***
– Te iubesc, Ioana! Nu trebuie să crezi că vorbesc numai din pricina, unui entuziasm momentan. Logica cea mai strictă îmi dă dreptate. Ai făcut o greşeală fără ca dragostea pentru mine să-ţi fie deloc alterată. Ai avut toate scuzele: m-ai văzut indiferent! Poate că nu corespundeam cu febrilitatea ta de îndrăgostită, şi când îmi simt acum sufletul în aşa mişcare, obicinuită la tine, îmi dau seama ce bicisnic am fost, ce stupid, ce nevoie ai avut să te vindeci cu orice preţ. Ai încercat ceea ce ţi-a stat la dispoziţie, îmi închipui cu ce amar! Ai o educaţie prea burgheză, prea cinstită, ca să nu ţi se pară gesturile acestea oribile, chiar dacă inteligenţa ta are toate curajurile. Te văd acum: suferi în orice moment, nu atât din milă pentru mine – ai dreptate, în dragoste, n-are ce căuta mila – cât din scârba că ţi s-a putut ţie întâmpla aşa ceva. Eşti umilită în orgoliul tău. Iubita mea orgolioasă, mi-e dor de buzele tale fierbinţi („fierbinte” nu este pentru tine, pasionată, un cuvânt convenţional?) şi de toate principiile înrădăcinate în tine, orice teorii ai susţine. Şi poate că fericită ai fi nu având la dispoziţie biblioteca cea mai imensă, ci cu un şorţ şi cu picioarele fără ciorapi în papuci, cu părul în dezordine, în faţa unei căsuţe de ţară, aruncând grăunţe la o mie de păsări. Am învăţat atâtea, am chibzuit atâtea, şi încă să nu fiu în stare să diferenţiez sufletul de corp! Sufletul, care a rămas tot aşa de intact ca şi în prima zi de cunoştinţă, căci ai rămas tot aşa de naivă în dragoste, pe rând deprimată şi entuziastă, interesată de orice aş face eu, iubita mea, care, după ce citeşte cinci ceasuri în şir o carte grea, găseşte extraordinar un spirit prost de al meu şi râde dacă mă strâmb!
Şi corpul a fost profanat? Când fiecare scenă era susţinută cu o voinţă încordată şi lăsa un gust amar, iar uneori un imens dezgust? Ce cunoaşte el din corpul tău? Oricât l-ar fi examinat, oricât se va fi încercat să-1 murdărească, să limpezească toate misterele lui? Ce ştie el de vibraţiile corpului tău, starea ta normală pentru mine? Ce interes poate avea corpul tău fără acele vibraţii? Putea să te înlocuiască, fără nici o diferenţă. Ţi-aduci aminte de Tristan şi Isolda. Isolda, ca să nu fie obligată să se culce cu Mark, a pretins ca împreunarea să se petreacă în întunerec, şi trimitea pe Brangăne în locul ei. Din această stratagemă, Mark n-a observat nimic. Desigur că Tristan ar fi observat imediat dacă într-o noapte n-ar fi fost Isolda în braţele lui numai după freamătul iubitei, acum absent!
Ce fericit sunt! Ce rar i se întâmplă unui om să aibă o astfel de superbă ocazie în viaţă! Să cântăm, să ajungă până la bolta cerului!
– Dacă ar dura tot timpul aşa!
– Dar ce ne pasă ce se va întâmpla mâine! Nu trebuie să aduci tocmai tu nelinişte în beţia noastră, aşa cum mă învinovăţeşti pe mine de atâtea ori. Se poate ca mâine să murim noi, sau să moară Viky, să nu ne mai iubim, să ne despărţim iarăşi. Şi chiar avem siguranţa tragediilor viitoare! Este fatal ca emoţia noastră de oameni tineri să nu rămână identică, şi ca, în cel mai bun caz, dragostea să se transforme în prietenie, aşa cum ştim că s-a întâmplat cu toţi oamenii, în toate timpurile. Apoi vom îmbătrâni, ne vom urâţi, ni se vor ofili feţele. Ce frumoasă eşti, Ioana, în seara aceasta! Şi la urmă, oricât de târziu, fatal, unul va părăsi pe celălalt, prin distrugerea totală, care este la capătul oricărei sforţări omeneşti! Poate că şi în lună au fost odată oameni, şi se vor fi găsit şi acolo îndrăgostiţi tot aşa de febrili ca şi noi. Dar ce ne pasă! Ce contează ce a fost şi ce va fi în clipa aceasta de o aşa de intensă trăire!
– Ce transformări în tine!
[Fragment din Ioana, Anton Holban]
(sursa foto cover: ro.wikipedia.org)
