„Pentru scrierile sale realiste și imaginative, îmbinând un umor afectuos cu o observație socială ascuțită” scriitorul american John Steinbeck (27 februarie 1902 – 20 decembrie 1968) câştiga Premiului Nobel pentru Literatură în 1962. El este cunoscut pe scară largă pentru romanul care a câștigat Premiul Pulitzer, „Fructele mâniei” și pentru „La răsărit de Eden” sau „Șoareci și oameni”. A fost autorul a douăzeci și șapte de cărți, șasisprezece romane, șase cărți de non-ficțiune și cinci colecții de povestiri.
Dintr-o parte şi din alta a văii, din trecători, izvorau mici pîrîiaşe ce se vărsau în albia rîului Salinas. În iernile anilor ploioşi, pîrîiaşele se transformau în puhoaie şi umflau rîul, încît uneori acesta urla şi spumega şi, într-o revărsare de ape, nimicea tot ce-i ieşea în cale. Rîul smulgea bucăţi din terenul fermelor şi ducea cu el acri întregi de pămînt, lua pe sus hambare şi case ce pluteau pe valuri pînă hăt departe. Prindea în puhoaiele sale vaci, porci şi oi, le îneca în apele sale cenuşii, mîloase, şi le arunca în mare. Apoi, cînd venea primăvara, rîul se retrăgea în albia lui şi bancurile de nisip se iveau iarăşi la suprafaţă. Iar vara rîul dispărea. Rămîneau doar nişte bălţi în gropile cu vîrtejuri de sub bancurile înalte. Plantele de apă şi păşunile creşteau iarăşi iar sălciile se îndreptau, păstrînd în ramurile de sus urmele inundaţiei. Salinas era doar un rîu de sezon. Soarele de vară îl făcea să dispară sub pămînt. Nu era niciodată un rîu frumos, dar era singurul pe care-l aveam, aşa că ne lăudam cu el ― că era periculos în iernile ploioase şi seca în verile secetoase. Te poţi lăuda cu orice lucru, dacă e singurul pe care-l ai. Ba, poate cu cît ai mai puţin, cu atît ţi se cere să te lauzi mai mult.
(„La este de Eden”, traducere Any Florea)
Imagine de pe ziuaconstanta.ro
