Giosué Carducci (25 iulie 1835 – 23 octombrie 1907), scriitor şi politician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1906, este ales azi Autorul Zilei.
Născut la Toscana, devine profesor de gimnaziu, iar din 1860 până in 1904 a predat limba italiană la Universitatea din Bologna, fiind foarte apreciat ca lector. A scris primele piese de teatru la vârsta de 13 ani, înainte de a deveni scriitorul ce va influenţa viaţa intelectuală a Italiei secolului al XXI-lea.
În toamna anului 1857 fratele lui, Dante, moare, iar câteva luni mai târziu și tatăl său, ceea ce îl obligă pe tânărul Carducci să asigure întreţinerea mamei şi a fratelui rămas, Valfredo.
Slăbit şi bolnav, nu a putut călători la Stockholm pentru a-şi ridica Premiul Nobel pentru Literatură în 1906. El a murit în anul următor.
„Sunt şi rămân ce am fost în aşteptarea celui ce voi fi.” (Giosué Carducci)
***
Noapte
Adânca noapte-n veci nepricepută,
Odihnă bun-a lucrurilor toate,
Ce dormi pe stânci de trăsnet despicate
Și-nvălui drag livada-n flori țesute ;
Voi, flăcări vii, pe boltă semănate,
Cu mândra voastră strălucire mută,
De-o tainică poruncă neștiută
Pe-aceleași căi de-a pururi îndrumate :
Și lună, tu, tu vitreg milostivă,
Ce tuturor îți dărui deopotrivă
Tremurătoarea pulbere-argintată :
Răspundeți voi ce-i rostul lumii noastre,
Ce taină doarme-n bolțile albastre ?…
………………………………………….
Nici nu te miști, tăcere blestemată !…
(traducere de Octavian Goga)
*
Pentru expediţia din Mexic
O, cuib de zbiri, o iad ferecător
De libertăţi şi neamuri oprimate,
Forjă a servituţii, un’ se bate
Tiranic lanţul oricărui popor,
Tu, Europă, moartea se abate
Şi vine când o chemi pentru omor
Şi împarte-n ţărmu-ţi eliberator
Vicii, cătuşe mândra-ţi libertate!
Fiţoasei Franţe, sângeroasei Spanii
Şi precupeţei Anglii dă povaţă:
Spre noi victorii bandele-şi trimeaţă
Alţi şefi autohtoni momind, mişei,
Cu ranguri, bani… O, vitejeşti campanii,
Ce mare-i lumea în micimea ei!
(traducere de Marina Caliope)
***
„Garibaldi ne-a părăsit. Nu ne mai rămâne decât sublima bucurie de a fi fost contemporani cu el. El a îmbinat în el însuşirile multiple ale neamului nostru. A fost un războinic care nu poate fi încadrat în niciun tipar, un erou lipsit de poză, un politician care a dispreţuit viclenia.
Era deasupra partidelor. Garibaldi a fost italian şi om al libertăţii. A iubit poporul şi unitatea ţării mai mult decât pe sine. A trecut munţii şi mările îmbărbătând pretutindeni pe cei asupriţi. Polonezii, ungurii, grecii, sârbii îl aşteptau şi-l rugau să le fie conducător în luptă. Oriunde a fost vorba de o idee dreaptă, el a susţinut-o şi a luptat pentru ea. A fost un cavaler al neamului omenesc! (…)
Dar toate acestea, spuneţi voi, sunt erori care vor trece şi se vor șterge, iar steaua Italiei va urca din nou luminoasă la orizont fiindcă gloria lui Garibaldi va fi mereu cu noi, căci eroii nu mor niciodată! Eu însă vă spun că el a murit cu adevărat, iar morţii, după ce au trecut de vadul marii îndoieli, se simt prea bine acolo ca să se mai înapoieze aici pe pământul oamenilor. Îl aşteptăm, dar nu va mai veni niciodată la noi!”
(Fragment din celebra cuvântare a lui Carducci, ţinută cu ocazia morţii generalului Garibaldi, unificatorul Italiei – traducere de Marina Caliope)
