Material propriu romanului nu există; totul e bun pentru roman, orice simțire, orice idee; este folosită orice însușire a gândului sau a sufletului, orice percepție e binevenită. Și dacă ne-am putea închipui că arta romanului ar prinde viață și ar veni printre noi, ne-ar pofti fără îndoială să o frângem și să o bruftuluim, dar și să o cinstim și să o iubim, pentru că în felul ăsta tinerețea ei ar fi reîmprospătată și suveranitatea ei asigurată.
Virginia Woolf (25.01.1882 – 28.03.1941)
***
„Valurile” este unul dintre romanele reprezentative ale autoarei britanice și, de aceea, vă invităm să vă bucurați de lectura primei pagini a volumului. Cu siguranță nu vă veți opri doar la aceasta…
Soarele nu se înălţase încă. Marea nu se desluşea de cer; era doar uşor încreţită, ca un veşmânt în falduri. Încetul cu încetul, pe măsură ce se albea cerul, o linie întunecată se aşeza la orizont, despărţind marea de cer, iar pânza cenuşie se învârsta de dâre groase care se mişcau una după alta sub faţa mării, urmându-se, prigonindu-se fără încetare.
Pe măsură ce se apropia de ţărm, fiecare dâră se înălţa, creştea, se spulbera şi aşternea peste nisip un val subţire de spumă albă. Valul se odihnea, apoi revenea, ca răsuflarea omului adormit, care creşte şi scade fără ştirea lui. Încetul cu încetul, dâra întunecată de la orizont se limpezi, ca şi cum drojdia dintr-o sticlă de vin vechi s-ar fi lăsat la fund şi sticla ar fi rămas verzuie. Cerul se limpezi dincolo de linia aceasta, de parcă stratul cel alb ar fi coborât ori braţul unei femei culcate sub orizont ar fi înălţat o faclă şi dâre plate, albe, verzi şi galbene ar fi iradiat pe cer ca lamele unui evantai. Femeia îşi înălţă apoi facla mai sus, şi văzduhul păru că devine fibros şi că se desface de pe suprafaţa verde pâlpâind învăpăiat în fâşii galbene şi roşii, ca flacăra fumegândă a unui foc ce arde, trosnind, pe un câmp. Încetul cu încetul, fibrele focului începură să se topească într-o singură ceaţă, o singură incandescenţă care înălţa pe culmea ei povara cerului sur şi lânos şi o prefăcea într-un milion de atomi de un albastru gingaş. Faţa mării deveni încet străvezie, o întindere mărunt vălurită și scânteietoare, până când dungile negre se șterseră cu totul.
(traducere din engleză de Petru Creția)
