A vrut să iasă din tipare şi acest lucru i-a asigurat înscrierea în istoria literaturii. Henry Miller (26 decembrie 1891 – 7 iunie 1980) este cel care a creat un gen literar mixt între povestire, autobiografie, critică socială, reflexie filozofică, ascensiune suprarealistă și misticism. În operele sale descrie propria viaţă, dar cu împletirea mai multor elemente imaginative, dar a scris, de asemenea, şi jurnale de călătorie și esseuri de critică și analiză literară. Cele mai semnificative opere de acest fel sunt Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului și Primăvara Neagră.
Totuşi, nu-mi pot scoate din cap diferenţa enormă ce există între idei şi viaţă. E o dislocare permanentă, cu toate că ne străduim să aruncăm peste amândouă un magnific acoperământ. Şi nu se potriveşte. Ideile trebuie însoţite de acţiune. Dacă nu există sex şi vitalitate în ele, nu există nici acţiune. Ideile nu pot exista singure într-un vid spiritual. Ideile sunt legate de viaţă: idei ale ficatului, idei ale rinichiului, idei interstiţiale etc. Dacă nu s-ar fi pus problema decât a unei idei, Copernic ar fi făcut praf macrocosmosul existent, iar Columb ar fi eşuat în Marea Sargasselor. Estetica ideii produce ghivece de flori, iar ghivecele de flori le pui pe pervazul de la geam. Dar dacă nu este soare şi nu plouă, ce rost mai are să pui florile la geam?
(„Tropicul cancerului”, traducere de Antoaneta Ralian)
Imagine de pe rollingstone.com
