Profund inspirată din propria viaţă, opera lui Stendhal (23 ianuarie 1783 – 23 martie 1842) constituie o trecere pe hârtie a idealurilor sale de viaţă, iar personaje precum Julien Sorel, Lucien Leuwen, Fabrice del Dongo sunt precum autorul ar fi visat să fie.
Romanele sale, Roșu și Negru, Lucien Leuwen, Mânăstirea din Parma, au cucerit cititorii şi ocupă un loc bine meritat în istoria literaturii universale, datorită modului subtil de a combina realitatea socială cu acţiunea romanescă.
Un vânător trage un foc de armă într-o pădure, prada cade, iar el aleargă să o ridice. Dă cu cizma peste un muşuroi de furnici înalt de două picioare, le distruge acestora casa, le împrăştie până departe pe ele şi ouăle lor… Nici cele mai filosoafe dintre furnici nu vor putea înţelege vreodată ce a fost cu obiectul acela negru, imens, îngrozitor, cizma vânătorului deci, care a pătruns dintr-o dată în sălaşul lor, cu o nemaipomenită rapiditate, precedată de un zgomot infernal, însoţit de o jerbă de flăcări roşietice… Tot aşa stă treaba şi cu moartea, viaţa, eternitatea, lucruri tare simple pentru cine are organele suficient de ample pentru a le percepe.
(„Roşu şi negru”, traducere Gellu Naum)
Zadarnic îmi făuresc cele mai înţelepte norme de conduită, viaţa mea nu este decât un şir lung de nefericiri şi de senzaţii amare. Luna aceasta nu face mai mult decât cea care a trecut, nici anul acesta decât celălalt. De unde atâta îndârjire de a trăi? Îmi lipseşte oare tăria sufletească? Şi-apoi, ce este moartea? Prea puţin lucru într-adevăr; trebuie să fii nebun, să te lipseşti de ea.
(„Armance”, traducere Elsa Grozea)
Imagine de pe goodreads.com