Omar Khayyam (18 mai 1048 – 4 decembrie 1131) a fost în tinerețe, după propria-i mărturisire, „martor al nimicirii învățaților, din care nu a mai rămas decât o mână de oameni, chinuită și puțin numeroasă”.
Matematician, filosof, astronom și, nu în ultimul rând, poet, el a rămas în sufletul celor mai mulți dintre noi prin Rubayatele create de Autorul zilei de azi.
Tudor Vianu spunea că Omar Khayyam „…dă în rubayatele sale expresia lirică foarte concentrată de o mare perfecțiune a viziunii sale dezabuzate asupra lumii”.
Mai jos, puteți citi câteva dintre catrenele scrise de poetul persan.
***
Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…
*
Dacă ziua de mâine ți-e mereu neștiută,
Umple-ți de stele gândul și sufletul măcar,
Bea vin sub lună; mâine această visătoare
Poate că-n drumul lumii te va căta-n zadar.
*
Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
„Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii”.
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Și noaptea vraja sfântă a clarului de luna?
*
Dumnezeu ne-a lăsat cel mai scump dar dintre toate:
Iubirea – jarul, lava –
Așa cum unor plante
Le-a dat otrava.
*
Somn pe pământ, somn sub pământ. Atât.
Sus, jos, doar niște umbre înscrise de destin
Într-un răboj de taină, cu filele de vânt –
Unii se duc și alții vin…
*
Vreau doar o cupă plină, o pâine pe jumate
Și-o carte de poeme. Și dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine
Niciun sultan nu este cu-o sută de palate.
*
Iubirea care nu distruge nu-i iubire;
Cum jarul în căldură se preface,
Cel ars de dor uită de nopți, de zile,
Și dorul în durere se desface…
*
Cum aş putea zbura-n altă lumină?
O nouă dragoste cum aş avea?
Când ochii-n lacrimi tot mereu suspină
Nimic de lacrimi nu mai pot vedea.
(traducere de Paula Romanescu)
Imagine de pe flickr.com
