Copilăria petrecută în atmosfera sumbră a unui spital, neliniștile tatălui hărțuit de responsabilitate și doborât de trudă, disecțiile la care asistă mai mult în secret, toate acestea își vor spune cuvântul în cristalizarea unui caracter înclinat spre pesimism și melancolie al tânărului Gustave Flaubert (12 decembrie 1821 – 8 mai 1880). Vor imprima, însă, și duritate, migală și exactitate viitoarei munci scriitoricești.
În 1936, Flaubert o cunoaște la Trouville pe Elisa Schelesinger, soția (nelegitimă mult timp) a unui afacerist, în vârstă de 26 de ani, femeie de o cinste și de o puritate ireproșabile, care rămâne toată viața marea pasiune a scriitorului; episodul întâlnirii este povestit amănunțit în „Memoriile unui nebun„, unde tânăra doamnă se numește Marie; ea va deveni modelul lui Marie în „Educația sentimentală„. (sursa: wikipedia)
Vă oferim, însă, fragmente din „Doamna Bovary” deoarece… „Madame Bovary c’est moi”.
***
Dar dacă ar exista undeva o fiinţă puternică şi frumoasă, un temperament curajos, exaltat şi rafinat în acelaşi timp, un suflet de poet cu chip angelic, liră cu strune de bronz care să ridice la cer epitalamuri elegiace, de ce, dintr-o întâmplare, n-ar întâlni-o chiar ea? Oh! Cât era de imposibil! De altfel nimic nu merita chinul căutării; totul era minciună! Fiecare zâmbet ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, orice plăcere avea dezgustul ei şi cele mai dulci săruturi nu lăsau pe buze decât o neîmplinită poftă a unei voluptăţi mai mari.
*
Discursurile exagerate ascund sentimente mediocre; aşa cum preaplinul sufletului se revarsă uneori în metaforele cele mai sterile, pentru că nimeni, niciodată, nu poate exprima măsura exactă a nevoilor, nici a părerilor, nici a durerilor, iar cuvântul omenesc nu este decât un ceaun dogit în care batem ritmuri după care să joace ursul, când de fapt ne-am dori să înduioşăm stelele.
(„Doamna Bovary”, traducere Demostene Botez)
Imagine de pe france-blog.info
