Maestru neîntrecut al analizei sentimentelor, cu o operă care ar putea sta la baza definiţiei noţiunii de melancolie, Autorul zilei, Ivan Sergheievici Turgheniev (28 octombrie/ 9 noiembrie 1818 – 22 august/ 3 septembrie 1883), reuşeşte să surprindă ipostaze pline de romantism ale eroilor săi, de la scânteia primei idile adolescentine până la pasiunea năvalnică a tinereții sau zbuciumul iubirilor târzii.
Ţin minte: pe atunci imaginea femeii, spectrul iubirii feminine nu căpătau aproape niciodată trăsături definite în mintea mea. Dar în tot ce gândeam, în tot ce simţeam se ascundea presimţirea aproape inconştientă, ruşinoasă, a unui lucru nou, nespus de dulce, de feminin…
Presimţirea, ceea ce așteptam, mă pătrunsese cu totul : respiram prin ea, se rostogolea prin venele mele şi zburda în fiecare picătură de sânge… Îi era sortit să se împlinească.
Casa noastră de vacanţă era alcătuită dintr‑o casă boierească de lemn, având coloane şi două anexe scunde ; în cea din stânga era amplasată o mică făbricuţă de tapet ieftin… Nu o dată mă dusesem acolo să mă uit cum zece copilaşi slăbuţi şi ciufuliţi, în halate murdare şi cu feţe supte săreau la tot pasul pe nişte manete de lemn care apăsau trunchiurile paralelipipedice ale presei şi, în felul acesta, prin greutatea trupurilor slăbuţe, imprimau decorurile pestriţe ale tapetelor. Mica anexă din dreapta era goală şi se închiria. Într‑o zi – la vreo trei săptămâni după 9 mai –, obloanele ferestrelor acelei anexe se deschiseră, apărură chipuri de femei şi acolo se mută o familie. Ţin minte că în acea zi, la masa de prânz, mămica se interesă pe lângă majordom cine sunt noii noştri vecini şi, după ce auzi numele prinţesei Zasekina, mai întâi spuse, nu fără un oarecare respect :
– A! Prinţesă… Dar mai apoi adăugă : Probabil e vreuna săracă.
– Au venit cu trei birje, doamnă, remarcă majordomul — care servea respectuos masa. Nu au echipaj propriu, iar mobila e din cea mai simplă.
– Da, spuse mămica, dar e mai bine.
Tata o privi cu răceală şi ea tăcu.
Într‑adevăr, prinţesa Zasekina nu avea cum să fie o femeie bogată : mica anexă pe care o închiriase era aşa de veche, mică şi scundă, încât nişte oameni cât de cât avuţi n‑ar fi acceptat să se instaleze acolo. De fapt, atunci nici nu băgasem în seamă acest lucru. Titlul princiar acţionase prea puţin asupra mea: citisem recent Tâlharii lui Schiller.
(„Prima iubire”, traducere de Antoaneta Olteanu)
Imagine de pe intelepciune.ro
