Te lupţi cu vise?
Te cerţi cu umbre?
Te mişti ca într-un somn adânc?
Timpul a trecut
Viaţa ţi s-a luat
Te-ai amărât cu fleacuri,
Eşti victima nesăbuinţei tale.
Rândurile de mai sus sunt din romanul „Dune”, semnat de Frank Herbert (8.10.1920 – 11.02.1986), Autorul zilei de azi.
Povestea SF atât de iubită de-a lungul timpului a fost creată dintr-o întâmplare. După declarația autorului (într-un interviu acordat lui Willis E. McNeilly), „originile romanului Dune se regăsesc în munca desfășurată pentru a scrie un articol pe tema dunelor de nisip în Oregon Dunes National Recreation Area de lângă Florence, Oregon”; el s-a implicat prea mult și a sfârșit prin a scrie mult mai mult decât un simplu articol. Articolul nu a fost scris niciodată, dar a servit ca sursă pentru ideea care a dus la Dune.
Despre cartea care a fost, pe rând, refuzată de peste 20 de edituri, Washington Post scria: „Seria Dune este portretul unei societăţi închipuite, cea mai bogată frescă zugrăvită vreodată de un scriitor SF și, totodată, o poveste care te cucerește prin acţiune și prin reflecţiile filosofice. Dune este un fenomen incredibil în literatura science fiction.“
În încheiere, Literatura de azi vă oferă doar un scurt fragment din această operă pentru a vă invita la reflecție și, bineînțeles, a vă îndemna să citiți cărțile din seria „Dune”.
Mărirea e o experienţă trecătoare, lipsită de consistenţă. Mărirea depinde în parte de imaginaţia creatoare de mituri a omului. Cel ce cunoaşte mărirea trebuie să înţeleagă mitul din care face parte. Trebuie să ştie să reflecte lumina care se proiectează asupra sa. Şi trebuie să fie sarcastic. Numai aşa se poate împiedica să se creadă ceea ce îl cred alţii. Numai sarcasmul îi poate îngădui să se mişte liber înlăuntrul fiinţei sale. Fără această înşiruire, chiar şi o mărire ocazională îl poate distruge pe om.
