Pentru scrierile sale „ca un omagiu adus înaltului idealism al creației lui literare și dragostei de adevăr cu care a descris diferite tipuri umane”, Romain Rolland (29 ianuarie 1866 — 30 decembrie 1944) devenea laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1915.
Încă din 1901 poartă o corespondență cu Tolstoi. Debutează ca dramaturg în 1895, cu piesa Saint-Louis, urmată de alte piese reunite sub titlul Teatrul Revoluției, din care cea mai cunoscută este Danton , ultima în ordine cronologică fiind Robespierre. Cu Viața lui Beethoven, inițiează un ciclu de „vieți de oameni iluștri”: Michelangelo, Haendel, Tolstoi, Mahatma Gandhi, iar între 1904 și 1914 publică romanul-fluviu în 10 volume Jean-Christophe (distins cu Grand Prix de l’Académie française).
„Uneori chipul său era transfigurat, fie în toiul unei subite inspiraţii ce se abătea fără veste asupra lui, chiar în plină stradă, fie atunci când cânta la pian. (…) Toţi muşchii feţei i se încordau şi i se umflau venele; ochii sălbatici deveneau şi mai fioroşi; îi tremurau buzele; în clipele acelea semăna cu un vrăjitor biruit de duhurile rele pe care le evocase. (…) Cineva, un amic, îi vorbeşte. El zâmbeşte trist, scoate din buzunar un carneţel pentru convorbiri şi cu o voce ascuţită, cum au adesea surzii, îl roagă să-i scrie întrebarea.(…) Probabil că sufletul are şi el nevoie de timp spre a se obişnui cu suferinţa: atât de dornic e de bucurie, încât atunci când n-o are, trebuie neapărat s-o născocească. Iar dacă prezentul este trist, se întoarce în trecut. Strălucirea zilelor fericite stăruie încă o bună bucată de vreme după ce au pierit.”
(Frgamente din „Viaţa lui Beethoven”, traducere Andrei Tudor)
Imagine de pe linternatute.com
