Pe 14 aprilie 1930, Vladimir Maiakovski (n. 18.07.1893) s-a închis în apartamentul său și, la 38 de ani neîmpliniți, s-a împușcat. Iubita sa, Lili Brik, sugera în interviurile sale că poetul o făcuse deoarece se temea de bătrânețe. Chiar și alții susțin același lucru. Totuși, cel mai probabil este ca el, după o viață plină de iluzii, drame și multă pasiune, să fi simțit că, în plină epocă stalinistă, visurile sale nu mai existau, că vremea lui trecuse.
După ce debutase ca poet futurist cu loc fruntaș în avangarda rusească, Maiakovski a devenit un susținător și un promotor al bolșevismului, bucurându-se de toate privilegiile epocii leniniste. Era poetul oficial al regimului și… s-a sinucis. Poate a simțit că drumul pe care mergea era înfundat, poate văzuse deja spulberate idealurile sale, poate nu-și mai găsea locul în noua orânduire, poate…, poate…
Îl condamnase pe Esenin pentru că se omorâse, iar în biletul său de adio a scris: „Mama, surori, prieteni, iertați-mă – nu este bine (nu recomand altora), dar pentru mine nu se poate altfel. / Lili – iubește-mă.”
Vă invităm să (re)citiți azi câteva poeme ale celui ales Autorul zilei.
Voi aţi putea?
Am smângălit o hartă vie
vărsând vopseaua din pahar
şi pe faianţa cu piftie
pomeţii-oceanului amar.
Din solzi de peşti făcui să sune
chemările codanelor.
Voi
aţi putea
cânta nocturne
din flautul burlanelor?
***
Versuri despre paşaportul sovietic
Birocratismul! De beregăţi
l-aş rupe, ca lupul – şi basta.
Şi dau la toţi dracii, şi-arunc în bucăţi
tot ce-i hârţoagă. Dar asta…
Prin compartimente, din cupeu în cupeu,
amabilul vameş apare-n tot locul.
Se dau paşapoartele. Îl dau şi pe-al meu
cu scoarţe ca focul.
Se uită la unele-atent, ca eretele.
Se uită la altele-n treacăt, mecanic.
Pătruns de respect, ia carnetele
cu leul britanic…
Mâncându-l din ochi, se-nconvoaie cu totul
la unchiul de peste ocean
şi, ca pe-un bacşiş, a luat paşaportul
american.
Mirat, ca o capră privind un afiş,
la cel polonez se uită cruciş,
cu toată-ncordarea tâmpeniei sale,
şi parcă întreabă: „De unde venişi
cu-aceste geograficeşti trufandale?”
Şi nici nu şi-a-ntors vigilentul bostan,
şi nici să clipească nu-l vezi,
când ia paşaportul danez, belgian,
şi-al altor diverşi suedezi.
Deodată e-n panică, se strâmbă,-i lehamite,
de parcă s-ar arde la gură cu borşu’,
când pipăie, colea, gogeamite
paşaportul meu roşu.
Mi-l ia ca pe-o bombă, sudori simte reci,
arici îl străpung şi cuţite.
Mi-l ia ca pe-un şarpe de-un stânjen, cu zeci
de limbi otrăvite.
Hamalul îmi face cu ochiul. – „Prezent!
Pe gratis bagajul ţi-l duc…”
Jandarmul privea-ntrebător la agent,
agentul privea la jandarm zăbăuc.
Cu câtă plăcere, ce pumni, ce picioare
mi-ar trage-a jandarmilor castă,
că am paşaport sovietic, că-i doare
ciocanul cu secera noastră.
Birocratismul! De beregăţi
l-aş rupe, ca lupul – şi basta.
Şi dau la toţi dracii, şi-arunc în bucăţi
tot ce-i hârţoagă. Dar asta…
Îmi scot paşaportul, îl flutur în vânt,
l-arăt tuturor, de nimic nu mă-mpiedic:
Citiţi! Şi plezniţi de invidie! Sunt
cetăţean sovietic.
***
Năravuri scribărețe
Când colinzi
două luni
a naturii splendoare,
căutând flori şi stele
prin oricare cotlon,
e de neînchipuit
cum natura ţi-apare
ca o carte
de telefon.
Pretutindeni-
Caucazul de-ar fi,
e de-a surda,
sau că-s ţărmii Crimeii
în soare,
pe un petec de cer,
la W. C,
sau pe burta
telegarului lui Petru cel Mare,
ori în praful din drum,
ori pe-a vântului roză,
unde fulgeru-ntinde
betelii de mirese,
peste tot,
numai resturi de versuri şi proză,
numai nume
şi-adrese!
„Sonia şi Vanea Hailov. Bine-a fost!
Am mâncat sub o stâncă: frumos adăpost!”
„Kolea şi Zina”,
firmă de-o şchioapă,
sub o pară,
drept inimă,
de-ţi lăsa gura apă.
„Proletari din toate ţările, uniţi-vă!
Eu personal. Aniţii V.”
Goga Bârlog,
frizer, Taganrog…”
Pe-un chiparos de secoli,
era
tot alfabetul:
a b c de f g h i j h…
Unul,
căzându-i talentul din sac,
– că e-n toate-un rezon-
Ah!
Venind primăvara,
un decret le-aş turna:
„După numele lor,
de pe trunchiuri şi stânci,
să fie aduşi semnatarii
în brânci!
Să li se dea
câte-o otreapă
în labă,
şi-apoi
la treabă!
Câte-o căldare-n spinare,
şi marş pe cărare!
Să-şi şteargă
numele,
şi Kolea,
şi Zina-
le dau cu benzina!
Să cureţe
muntele Ai-Petri
un an,
să nu-şi irosească energia în van.
Iar vreun alt vinovat,
dacă vreunul mai e,
scribăreţul nărav
de nu şi-a lăsat,
un analfabet să rămână
şi-un ne-
ruşinat.”
Sub decret, un sigiliu,
roşu ca Scaraoschi-
şi-aş semna:
Vladimir Maiakovski.
(traducere Cicerone Teodorescu)
Imagine de pe gatopistola.blogspot.com
