Student la medicină, Bertolt Brecht (10 februarie 1898 — 14 august 1956) frecventa boema literară și participa la întrunirile din cafeneaua ”Stephanie”. Atmosfera militaristă din timpul Primului Razboi Mondial l-a motivat să devină un pacifist convins și s-a apropiat mult de mișcarea muncitorească. Atitudinea sa antirăzboinică se manifestă încă de la primele poezii. Un exemplu elocvent este ”Legenda soldatului mort” inspirată de armatele imperiale care se întorceau înfrînte de pe toate fronturile, dar și dintr-o zicătoare populară germană despre morții care trebuiau dezgropați pentru a fi din nou trimiși pe front.În acestă baladă, împăratul consideră că soldatul a murit prea devreme și trimite o comisie medicală care îl dezgroapă, declarîndu-l, pentru a doua oară, apt pentru front.*
În Berlin (1924-1933) a lucrat scurt timp, pentru regizorii Max Reinhardt şi Erwin Piscator, dar a colaborat, în principal, cu propriul grup de asociaţi. Alături de compozitorul Kurt Weill, a scris opera baladă satirică de succes Opera de trei parale (1928) şi opera Ascensiunea şi căderea oraşului Mahagonny (1930). De asemenea, a scris ceea ce el a numit drame exemplare – lucrări cu învăţături neortodoxe destinate reprezentării în alte teatre decât cele canonice – cu muzică de Weill, Hindemith şi Hanns Eisler. În aceşti ani şi-a dezvoltat teoria despre „teatrul epic”.
Cei ce iubesc
Iată în şiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecaţi, aveau deja în faţă
de parcă ar vrea să fugă şi ei, norii,
acum dintr-o viaţă duşi în altă viaţă.
Cu aceeaşi grabă şi înalţi la fel
unul pe lângă altul trec, de parcă
cocori şi nori, în zborul paralel,
cerul să şi-l împartă azi încearcă,
frumosul cer, dar nimeni să rămână
prea mult pe-aici şi altceva să vadă
decât plutirea celuilalt, cum creşte
vântul pe care-l prind în aripi, până
simt cum înspre neanturi îi răpeşte.
Iar cât timp nu adastă şi nu pier,
nu îi ating nici o ameninţare
din orişicare loc sub acest cer,
de ar fi ploi sau puşcă tunătoare.
Sub lună şi sub soare, cercuri gemănate,
se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? – Înspre nicăieri. – De ce fugiţi? – De toate.
De cât timp sunteţi împreună oare?
Puţin. – Când vă veţi despărţi? – Curând.
Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.
Imagine de pe tes.com
*sursa: wikipedia
