Autorul Zilei

Așteptare

Dino Buzzati (16 octombrie 1906 – 28 ianuarie 1972), autorul celebrului roman Deșertul tătarilor, s-a remarcat atât în literatura universală, cât și în pictură. Debutează cu romanul Barnabo, omul munților (1933), după care continuă să scrie și alte romane, nuvele sau piese de teatru. Iată cum este văzut de Nicolae Balotă într-un articol din „Contemporanul”: ,,Dino Buzzati era un obsedat al aşteptării. De aici, proiecţiile atât de frecvente în prozele sale ale unui mecanism al omului în stare de aşteptare.

***

Întreaga strungă era acoperită de umbre vineţii şi numai crestele golaşe, verzui, la înălţimi de necrezut, mai erau încă luminate de soare când, pe neaşteptate, Drogo văzu răsărindu-i în faţă, negru şi imens, profilat pe cerul de cristal al serii, un bastion militar ce părea foarte vechi şi pustiu. Când îşi dădu seama că asta trebuia să fie Fortăreaţa, Giovanni îşi simţi inima bătându-i puternic, dar totul, de la ziduri la peisaj, avea un aer duşmănos şi sinistru.
Făcu un ocol în jurul ei, dar nu izbuti să găsească intrarea, şi cu toate că începuse să se întunece, nu era nici o fereastră luminată şi nici nu se zăreau felinarele de pe zidurile de apărare. Nu se vedea decât un liliac care se legăna pe fundalul unui nor alb.
În cele din urmă, Drogo se hotărî să strige:
— Hei! strigă el. Nu-i nimeni aici?
Din umbra adunată la picioarele zidului se ivi atunci un om, un soi de vagabond cerşetor, cu o barbă căruntă şi neîngrijită, şi cu o mică desagă în mână. În penumbră însă nu i se distingeau prea bine trăsăturile – doar albul ochilor îi strălucea puternic.
Drogo îl privi cu recunoştinţă:
— Pe cine căutaţi, domnule? îl întrebă omul.
— Caut Fortăreaţa. Asta e?
— Nu mai e fortăreaţă, răspunse necunoscutul, cu un glas blând. I-au ferecat toate porţile; de vreo zece ani nu mai e nimeni pe-aici.
— Şi-atunci, unde-i Fortăreaţa? întrebă Drogo, supărat dintr-o dată pe omul acela.
— Care Fortăreaţă? Poate aceea? Şi necunoscutul întinse un braţ, pentru a-i arăta ceva.
Într-un fel de fereastră deschisă în stâncile abrupte din faţa lui, pe care le şi înghiţise întunericul, îndărătul unei haotice scări de creste, la o depărtare incalculabilă, învăluită încă de lumina roşie a crepusculului, ivită parcă dintr-o feerie, Giovanni Drogo zări atunci o stâncă golaşă, iar în vârful ei o dungă regulată şi geometrică de un galben-închis cu totul neobişnuit: silueta Fortăreţei.

                                                                  [Fragment din Deșertul tătarilor, Dino Buzatti]

(sursa foto: 900letterario.it)

 

3.373 cititori