Considerat un filosof al absurdului şi al revoltei, Albert Camus (7 noiembrie 1913 – 4 ianuarie 1960), Autorul Zilei de azi, devine laureat la Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1957, „…pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră” .
Ciudatele evenimente care fac subiectul acestei cronici s-au petrecut în 194…, la Oran. După părerea generală, ele nu-şi aveau locul aici, ieşind puţin din obişnuit. La prima vedere, Oranul este, într-adevăr, un oraş obişnuit şi nimic mai mult decât o prefectură franceză de pe coasta algeriană.
Oraşul ca atare, trebuie să mărturisim, este urât. Cu aerul său paşnic, îţi trebuie un timp oarecare ca să sesizezi ce anume îl deosebeşte de atâtea alte oraşe comerciale de pe toate meridianele. Cum să-ţi poţi închipui, de pildă, un oraş fără porumbei, fără arbori şi grădini, unde nu auzi nici bătăi de aripi, nici foşnet de frunze, un loc neutru, ca să spunem tot ? Schimbarea anotimpurilor nu se citeşte decât pe cer. Primăvara se anunţă numai prin calitatea aerului, sau prin coşurile de flori pe care mici vânzători le aduc de prin împrejurimi; e o primăvară care se vinde prin pieţe. În timpul verii soarele incendiază casele prea uscate şi acoperă zidurile cu o cenuşă întunecată; nu mai poţi trăi atunci decât în umbra obloanelor închise. Toamna este, dimpotrivă, un potop de noroi. Zilele frumoase vin numai iarna.
O cale la îndemâna oricui de a face cunoştinţă cu un oraş este să încerci să afli cum se munceşte în el, cum se iubeşte şi cum se moare. În orăşelul nostru, să fie un efect al climatului, toate acestea se fac laolaltă, cu acelaşi aer frenetic şi absent. Adică oamenii aici se plictisesc şi tot aici se străduiesc să-şi formeze obişnuinţe. Concetăţenii noştri muncesc mult, dar totdeauna doar ca să se îmbogăţească. Sunt interesaţi mai ales de comerţ şi, în primul rând, chiar după cum spun ei, să facă afaceri. Fireşte, au şi slăbiciunea bucuriilor simple, iubesc femeile, cinematograful şi băile în mare. Dar, foarte înţelept, ei păstrează aceste plăceri pentru sâmbăta seara şi duminica, încercând, în celelalte zile ale săptămânii, să câştige mulţi bani. Seara, când îşi părăsesc birourile, se adună în cafenele, la ore fixe, se plimbă pe acelaşi bulevard sau stau în balcoanele lor. Dorinţele celor mai tineri sunt violente şi scurte, în timp ce viciile celor mai în vârstă nu depăşesc asociaţiile de popicari, banchetele prieteneşti şi cluburile în care se mizează sume mari la jocul de cărţi.
(„Ciuma”, traducere de Georgeta Horodinca & Olga Marculescu & Irina Mavrodin)
Imagine de pe annavaughtwriters.com
