Urmărindu-i dintr-o parte cum savurează toate aceste pregătiri, mă gândesc cu tristețe că eu în copilărie nu am avut Crăciun. Că, la fel ca și copiilor din film, și mie o dihanie mi-a furat această sărbătoare. Doar că Grinch-ul generației mele nu era verde, ci roșu. Și în cazul nostru furtul nu s-a întâmplat în poveste, ci în realitate.

Pentru mine, iarna exista o singură sărbătoare – Anul Nou. Nu se sărbătorea nicio Naștere, pentru că nu era niciun Hristos. Lumea marca intrarea în noul an, care avea grijă să vină imediat după o cuvântare oficială, niște bătăi de clopote și un foc de artificii obligatoriu. Pomii noștri de Crăciun erau de fapt brazi-de-anul-nou. În loc de globuri cu miei și magi, noi aveam jucării în formă de rachete sau conuri de brad, sau orice altceva. Îngerii încă nu se inventaseră, locul lor era ocupat de steluțe roșii – ca cea de pe vârful celui mai frumos loc din lume – Kremlinul. Moș Crăciunul nostru era Moș Gerilă. El venea cu Albă-ca-Zăpada, o nepoată care nu prea știa limba “moldovenească”, ca și moșul de fapt… Dar noi îi iubeam! Și devoram mandarine și salate olivie, și ascultam concerte în limba rusă, știind pe de rost toate cântecele pentru copii și adulți. Pentru că nu ne închipuiam că poate fi și altfel. Că iarna, de fapt, poate conține și sărbători cu sens. Adevărate.

Bunica nu sărbătorea niciodată sărbătoarea “noastră”. Și, în genere, se comporta cam straniu în această zi. Nu mânca bunătățuri, nu împodobea bradul cu stele și rachete. Postea și spunea mereu că ea așteaptă Crășiunul. Că atunci va sărbători și ea. Eu nu o înțelegeam. Și nici poveștile ei cu sfinți și cu nașteri nu încăpeau în capul meu. Bunica încerca să îmi explice, dar se încurca. Întrebările mele erau prea directe, prea multe trebuia să îmi explice. Și, neavând voie să o facă, își căuta de lucru prin bucătărie. Concertele minunate de Revelion, transmise direct din Moscova, tot nu o încântau. Ea voia colinde și colindători, aștepta Capra, Ursul, aștepta Semănatul… Îmi amintesc că odată am întrebat-o de ce nu cântă acest cântec rusesc cu mine, care este atât de frumos? Iar ea mi-a răspuns că nu vorbește bine rusește. Mi s-a făcut rușine pentru ea. Cum așa să nu vorbească bine rusește? Eu, de exemplu, aveam nota 5 (N.A. – cea mai înaltă în sistemul sovietic) la limba rusă.

Era să aflu peste ani că limba rusă bunica a învățat-o nu la școală, ci în Siberia. Și nu din plăcere, ci de nevoie. Și că a târât-o prin viață, ca pe o cicatrice. Ca pe un picior beteag. Ca și toate amintirile celor 7 ani negri de deportare.

Astăzi mă gândesc cu rușine la toate Revelioanele pe care le-am sărbătorit în casa ei. La toate acele bucurii false pe care ea era obligată să le trăiască doar de dragul meu, al unicei sale nepoate. Mă gândesc cu rușine la faptul că nu am reușit să îi arăt că am înțeles, peste atâția ani, că iarna se sărbătorește Crăciunul, nu altceva. Că această sărbătoare magică este adusă nu de travestiți, ci de Moș Crăciun și de colindători. Că, în sfârșit și la mine în casă, se naște Hristos. Că pe brad nu am stele roșii și nici rachete, mai ales rachete. Dar sper că bunica știe și vede. De sus se vede cel mai bine…

 Între timp dilema mea continuă. Rușinea mea, mai spoită, continuă. Deconectând rațiunea, mă duc la bucătărie și gătesc olivie. Măcar o farfurie, măcar o cană – dar să fie pe masă. Strecor pe bradul meu, împodobit la Paris, de copiii mei francezi și soțul englez, câte o jucărie sovietică. Nu rachete, dar altele, care să îmi amintească de copilărie. Mai am cântece rusești care îmi plac… De fapt nu, de ce să mint, pe care le iubesc și le ascult cu bucurie. Filme sovietice pe care le privesc a suta oară. Pentru că toate aceste lucruri și bucurii străine au devenit ale mele. Ale copilăriei mele. Ale generației mele.

O generație căreia i s-a furat Crăciunul și care încă îl mai caută.

Imagine de pe publika.md

Post-ul Crăciunul furat apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Dantela apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Azi, nu mâine apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Dulcegării apare prima dată în Literatura de azi.

Imagine cover: Bejenariu Lavinia (sursa foto: viziundinviata.info)

Post-ul Minciuna apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Chelnerița apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Baclava apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Obloanele apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Despre gutui și alte regrete. Licăr. apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Sânge. Și o femeie. apare prima dată în Literatura de azi.