„Istorisirea noastră îi va avea ca protagonişti pe acei oameni care nu se plictiseau niciodată, fiindcă în fiecare zi aveau de înfruntat noi greutăţi, oameni obişnuiţi cu «incertitudinile vieţii», oameni care nu aveau planuri şi ambiţii, oameni care nu se puteau lăuda cu nimic şi care nu ar fi putut promite nimic nimănui, oameni care nu mai aveau nici demnitate, nici speranţă, oameni care‑şi pierduseră de mult respectul de sine şi care nu se temeau pentru viitorul lor, fiindcă nu aveau aşa ceva. Mulţi dintre ei erau nişte veşnici călători care colindau străzile fără a purta vreun bagaj – nu pentru că şi‑ar fi lăsat lucrurile personale undeva –, ci fiindcă nu mai aveau nimic. Singurele bagaje erau necazurile lor.”

– Dan Roșca

Post-ul Cartea săptămânii: Azilul de noapte apare prima dată în Literatura de azi.

Dedicaţie

Domnilor ciocoi!

Este mult timp de când umblu cu această nuvelă ziua şi noaptea, întocmai ca Diogen, căutând o clasă de oameni ca să le-o dedic. Am voit să fac această onoare boierilor; dar, după o gândire serioasă, mi-am schimbat hotărârea, căci, deşi într-această clasă s-au strecurat mulţi venetici corupţi şi, cu toate lovirile şi tentaţiunile străinilor la care servă de ţintă de un secol şi jumătate, tot se găsesc printre dânşii bărbaţi cu simţăminte nobile şi cu inimă de adevăraţi români, care au făcut, fac şi sunt convins că vor face mult bine patriei lor.

De la boieri am alergat la neguţători. Am revizuit toate stabilimentele de comerciu, de la magaziile cele mari şi luxoase până la magherniţele cele umilite ale precupeţilor. Am văzut zarafi fără capital, fanfaroni şi maloneşti, care sărăcesc lumea prin dobânzile lor cele nemăsurate; lipscani şi bogasieri care îşi împodobesc magazinele cu marfă putredă şi cu oglinzi mincinoase şi, dându-şi ton de mari capitalişti, ruinează societatea prin falimente frauduloase, ce se efectuesc foarte lesne în ţara noastră; băcani care vând rapiţă în loc de untdelemn, orez îndoit cu pietricele ca să tragă mai greu la cântar şi cafea amestecată cu orz şi fasole. Am văzut cârciumari amestecând vinul cu apă şi vânzând cu ocale cu două funduri, măcelari şi precupeţi vânzând cu cântare strâmbe şi m-am mâhnit, căci răul este foarte mare, dar n-am găsit în aceşti amăgitori decât nişte hoţi sau ciocoiaşi ordinari, ieşiţi din şcoala voastră fără diplomă de specialitate!… Am alergat prin sate şi cătune, am vorbit cu ţărani bătrâni şi tineri; ce e drept, sunt plini şi ei, sărmanii, de mârşăvii până între urechi, dar n-am găsit nici între dânşii pe oamenii ce căutam. Am intrat în locaşul lui Dumnezeu, am observat cu conştiinţă clerul înalt şi pe cel proletar. Dar vai! ce dezamăgire!… Acolo unde credeam că voi găsi toiagul şi traista, sacrul simbol al umilinţei şi pietăţii creştine, am găsit ignoranţa întronată, invidia, mândria, lăcomia şi alte păcate morale, pe care ne oprim a le descrie, căci legea de presă, fără îndoială, ne-ar condamna la zece ani de ocnă.

Obosit de atâtea cercetări zadarnice, hotărâsem să-mi ard manuscriptul; dar tocmai când mă pregăteam să dau flăcărilor rodul ostenelilor mele de şase luni, m-am gândit şi la voi, preaiubiţii mei ciocoi ai condeiului, de toate clasele şi partidele, şi am zis ca strămoşul nostru Pilat: „Ecce homo” sau „Iată oamenii mei”!

Vouă, dar, străluciţi luceferi ai viciilor, care aţi mâncat starea stăpânilor voştri şi v-aţi ridicat pe ruinele acelora ce nu v-au lăsat să muriţi în mizerie; vouă, care sunteţi putrejunea şi mucegaiul ce sapă din temelii şi răstoarnă împărăţiile şi domniile; vouă, care aţi furat cu zvanţul din funcţiunile cele mici şi cu miile de galbeni din cele mari, iar acum, când v-aţi cumpărat moşii şi palate, stropiţi cu noroi pe făcătorii voştri de bine; vouă şi numai vouă dedic această slabă şi neînsemnată scriere. Citiţi-o cu băgare de seamă, domnii mei, şi oricâte hoţii îmi vor fi scăpat din vedere, însemnaţi-le pe un catastif şi mi le trimiteţi ca să le adaug la a doua ediţiune.

Prolog

Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieşte a se reorganiza, decât a da frânele guvernului în mâinile parveniţilor, meniţi din concepţiune a fi slugi şi educaţi într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preţ!…

Platon a zis, cu două mii de ani înainte de a lua noi pana în mână ca să descriem pe ciocoi, că un om, ca să poată deveni cetăţean onest, mai întâi de toate caută să fie născut bine, crescut în frica lui Dumnezeu, şi din copilărie până la maturitate să trăiască înconjurat de oameni virtuoşi şi drepţi.

Ciocoiul este totdeauna şi în orice ţară un om venal, ipocrit, laş, orgolios, lacom, brutal până la barbarie şi dotat de o ambiţiune nemărginită, care eclată ca o bombă pe dată ce şi-a ajuns ţinta aspiraţiunilor sale.

Pepiniera în care cresc aceşti inamici ai onoarei şi ai tuturor virtuţilor cetăţeneşti este mai totdeauna casa bogatului şi mai cu seamă a bogatului parvenit. Aci vine ciocoiul, umilit, şi cere a servi pe boierul pentru o bucată de pâine, o cameră de dormit şi un veştmânt ca să se apere de asprimea frigului.

În anii dintâi, aceste vulpi cu două picioare, care întrec în ipocrizie şi vicleşug pe cele cu patru picioare din fabulele lui Esop şi La Fontaine, petrec împreună cu servitorii cei îmbătrâniţi în păcate de tot felul, îi studiază cu cea mai mare atenţiune, încât la etate de douăzeci de ani, ei ştiu foarte bine cum se fură cloşca de pe ouă fără să cârâie; cu alte cuvinte, ştiu cât să fure de la aprovizionarea din toate zilele, cât de la aprovizionările cele mari, cât de la arendarea moşiilor şi alte mai multe tranzacţiuni ale casei boiereşti în care se află servind.

Ştim cu toţii că între slugile de la casele bogaţilor, ca în toate meseriile sociale, există o ierarhie oarecare. Ciocoiul, dar, îşi începe uneori cariera de la postul de rândaş, iar alteori de la lacheu ce se pune în coada trăsurii boierului; devine cu încetul sofragiu, apoi vătaf de curte, iar mai pe urmă se face şi el boier; şi cu toate că unii-alţii îi zic în deriziune boier făcut, copiii lui însă devin boieri şi fii de boieri.

În timpul pe când ciocoiul umblă după trăsura boierului, el află toate slăbiciunile stăpânului său şi-i ajută cât poate ca să şi le împlinească în paguba lui şi în folosul său. Se întâmplă, însă, de multe ori ca stăpânul ciocoiului să aibă şi virtuţi, dar aceste lucruri pătrate nu pot să intre în capul şi în inima cea triunghiulară şi îngustă a ciocoiului plecat pe drumul de a deveni om mare cu orice preţ.

Ca sofragiu se obişnuieşte atât de mult cu mâncările delicate, încât nu mai poate să trăiască fără friptură de fazan, brânză de Parma, salam de Verona, icre moi, conserve de Franţa şi vinuri din cele mai celebre dealuri ale Europei. Astfel dar, când ciocoiul ajunge la gradul de vătaf, este corupt moraliceşte şi fiziceşte până la măduva oaselor.

Înălţat la acest din urmă şi mai suprem grad al slugăriei, ciocoiul devine prevăzător ca un prezident de cabinet… din Europa. Ideea ce-l preocupă ziua şi noaptea este de a afla metodul prin care să-şi facă stare. Diferite planuri i se prezintă în imaginaţiune, unul mai întunecos decât cellalt; le studiază pe toate şi, găsindu-le realizabile, le pune în lucrare fără mustrare de conştiinţă.

S-a zis de mai mulţi filozofi şi cărturari că conştiinţa este cel mai aspru jude al criminalului. O fi, nu tăgăduiesc, dar vătaful de curte cunoaşte secretul de a face din acest aspru judecător un consilier întocmai după cum îi trebuieşte lui.

El zice în sine: „Tot omul este creat de Dumnezeu cu dreptul de a se hrăni pe pământ; de ce dar unii oameni au mai mult decât le trebuie, când alţii nu au nici chiar mijloacele necesare spre a se susţine? De ce unii sunt puternici şi alţii nebăgaţi în seamă? De ce unii stăpânesc pământuri întinse, iar alţii nu au nici chiar pământul necesar spre a se înmormânta? Aceasta este o stare de lucruri anormală zice înţeleptul vătaf de curte şi cată să o combat din toate puterile”, adaugă el.

Astfel dar, omul nostru, mergând din raţionament în raţionament şi din deducţie în deducţie, devine comunist, fără ştirea lui, şi începe a pune în lucrare această doctrină atât de frumoasă şi egalitară în aparenţă, cât este de hidoasă în fond.

Nu trece mult şi ingeniosul vătaf de curte se pune cu ardoare a nivela starea societăţii… Îşi cumpără moşioare, vitişoare şi alte diminutive de acestea care fac viaţa lesne şi plină de plăceri.

După ce a ruinat de ajuns pe nenorocitul boier, care nu l-a lăsat să piară de foame pe drumuri şi după ce şi-a luat rangul de pitar, la care nu este vătaf de curte care să nu aspire, omul nostru caută un pretext şi părăseşte casa stăpânului său tocmai atunci când acesta simte cea mai mare nevoie de dânsul.

Este cunoscut că omul îmbogăţit prin furtişag nu se satură niciodată de avere, oricât de bogat ar deveni, ci, din contra, caută noi mijloace de a-şi mări bogăţiile. Căsătoria, dar, devine pentru dânsul o nouă mină de exploatat. Se propune ca ginere pe la toate fetele bogate; trimite samsari de căsătorie în toată ţara şi nu se însoară decât numai atunci când găseşte o zestre după placul lui, fără să se tulbure cât de puţin dacă femeia cu care-şi leagă soarta este jună, frumoasă şi crescută bine, sau slută şi depravată.

Omul ce se însoară numai pentru ca să-şi mărească starea niciodată nu ia soţie bună. Ciocoiul o ştie şi aceasta, dar îi pasă foarte puţin, căci el nu are altă ţintă decât realizarea planurilor sale celor ambiţioase. N-apucă să treacă luna de miere şi casa ciocoiului devine o cafenea în care se adună toată lepra societăţii. Soţia lui devine o Messalină; copiii se nasc Dumnezeu mai ştie cum, cresc împreună cu slugile şi, tocmai când ajung la gradul cel mai înalt al corupţiunii, îi trimite în Franţa ca să înveţe carte.

Nenorociţii copii, lipsiţi de educaţiunea morală şi neîntăriţi prin virtuţi şi exemple de onoare învăţate din casa părinţilor, cum ajung la porţile Parisului, cad în mâinile femeilor şi junilor celor stricaţi, care îi depravează şi mai rău; iar când se întorc în patrie, în loc să aducă cu dânşii luminile Europei civilizate, nu aduc decât viciul şi depravarea sau, dacă vreunul dintr-înşii reuşeşte a învăţa câte ceva, această cultură intelectuală, nefiind susţinută de o educaţiune morală, produce mai mult rău decât bine nenorocitei ţări ce hrăneşte în sânu-i asemenea vipere.

Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebeşte de omul onest prin mai multe fapte, iar mai cu seamă prin purtarea sa. El nu se pronunţă definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partid, nu doară că are spiritul drept şi nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele şi partidele în folosul său.

Amorul de patrie, libertatea, egalitatea şi devotamentul sunt vorbele sacramentale ale ciocoiului, pe care le rosteşte prin adunări publice şi private; dar aceste virtuţi cetăţeneşti, de care face atâta pompă, nu sunt decât treptele scării pe care voieşte a se sui la putere; şi uneori, când ele nu-i servă de ajuns, el aleargă la străini şi primeşte de la dânşii posturi în ţara sa.

Ajuns la gradul de mărire pentru care a comis toate mişeliile, a suferit toate umilinţele şi a declamat, fără de a le simţi, toate virtuţile din lume, ciocoiul îşi ridică masca ipocriziei de la ochi şi se arată lumii în mizerabila şi urâcioasa nuditate a sufletului său celui mic.

Inima lui, asprită de suferinţele, umilirile şi înjosirile prin care a trecut, devine incapabilă de orice simţământ frumos şi uman. Libertatea presei îl supără, căci descoperă inechităţile vieţii sale şi nu-l lasă să despoaie de averi pe stat şi pe particulari; funcţiunile statului le împarte la ciocoi cu cea mai mare prodigalitate şi, ca să se poată folosi mai bine de orânduirile în servicie, îşi recrutează un ciocoi tot de calibrul său şi speculează printr-însul pâinea nenorociţilor funcţionari.

Iată tipul ciocoiului din toate ţările şi mai cu seamă din ţara noastră, unde lumina adevăratei civilizaţiuni n-a risipit încă norii cei groşi ai ignoranţei şi ai depravaţiunii. Iată tipul ce ne propunem a urmări în deosebitele faze prin care el a trecut în secolul nostru, de la ciocoiul cu anteriu şi cu călămări la brâu al timpilor fanariotici, până la ciocoiul cu frac şi cu mănuşi albe din zilele noastre.

Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi sau ce naște din pisică șoareci mănâncă

(sursa foto: topromani.ro)

Post-ul Ciocoii… dintotdeauna apare prima dată în Literatura de azi.

Pe 17 iulie se deschide unul dintre cele mai cunoscute și urmărite festivaluri de muzică clasică din lume: BBC Proms, cu o istorie de peste 130 ani

Unul dintre concertele emblematice ale acestui festival este cel care deschide evenimentul: vineri, 17 iulie, de la ora 21:00, ascultătorii Radio România Muzical pot asculta în direct concertul susținut la Royal Albert Hall din Londra de Orchestra Simfonică BBC și corurile BBC și BBC Singers, conduse de dirijoarea ucraineano-finlandeză Dalia Stasevska.

Solist este un foarte cunoscut pianist al timpurilor noastre, sud-coreeanul Yunchan Lim, cel mai tânăr câștigător din istorie al dificilului concurs american Van Cliburn, al cărui laureat a devenit la doar 18 ani, în 2023.

Concertul este comentat de Monica Isăcescu Lup, producător Radio România Muzical.

Două dintre cele mai așteptate concerte din festivalul BBC Proms sunt cele care au protagoniști muzicieni români

Miercuri, 5 august, de la ora 20:00, Radio România Muzical transmite în direct concertul care reprezintă debutul pianistei Alexandra Dariescu în cadrul festivalului BBC Proms.

Este prima pianistă din România care reușește performanța de a fi solistă într-un concert BBC Proms. Alexandra Dariescu este cunoscută drept promotoarea creațiilor scrise de compozitoare, iar pentru BBC Proms ea propune Fantezia pentru pian și orchestră de Nadia Boulanger, una dintre ilustrele compozitoare din prima jumătate a secolului XX și bine-cunoscută profesoară: printre alți mari muzicieni, și Dinu Lipatti a fost elevul ei.

Alexandra Dariescu cântă pe 5 august la Royal Albert Hall în compania Orchestrei Halle din Manchester, condusă de Kahchun Wong.

Pe 18 august, pe scena Royal Albert Hall va urca dirijorul Cristian Măcelaru, pentru a conduce Orchestra Simfonică BBC. De la ora 21:00, ora României, concertul său este transmis în direct de Radio România Muzical.

Evenimentul cuprinde premiera britanică a unei lucrări comandate de BBC compozitoarei franceze Edith Canat de Chizy, Skyline, alături de Simfonia a X-a de Dmitri Șostakovici, unul dintre marile opusuri ale secolului XX.

Cele două concerte cu protagoniști români, sunt comentate în direct de Irina Cristina Vasilescu, realizator Radio România Muzical.

În total, pe parcursul verii 2026, Radio România Muzical a programat nouă concerte în direct din cadrul Festivalului BBC Proms de la Londra, printre ele numărându-se cele două concerte ale Orchestrei Filarmonicii din Los Angeles, dirijor Gustavo Dudamel (11-12 august) și cele două concerte ale celebrei Filarmonici din Berlin (2-3 septembrie), ca și concertul susținut de pianista Martha Argerich (5 septembrie).

Post-ul BBC Proms la Radio România Muzical apare prima dată în Literatura de azi.

Roman surprinzător și fascinant, recompensat cu Prix Femina des lycéens în 2023, Prix France-Québec, Prix des Cinq Continents de la Francophonie și Prix des Libraires în 2024, Ce știu despre tine proiectează cu delicatețe, subtilitate și sensibilitate portretul unei familii sfâșiate și al unei societăți în plină transformare.

(editorii)

Post-ul Cartea săptămânii: Ce știu despre tine apare prima dată în Literatura de azi.

„Mi-am trăit viața aproape egal între două lumi atât de diferite încât amintirile si visele mele s-au împerecheat bizar între ele. Acum, când îmbătrânesc și scriu toate acestea, nici nu mai știu exact care bucată din mine e made in America și care s-a născut în România. Sunt făcută dintr-un aluat straniu pe care l-am stăpânit cu greu de multe ori.”

(fragment din roman)

Post-ul Cartea săptămânii: O femeie norocoasă apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Nu crezi dumneata în iubire? apare prima dată în Literatura de azi.

Mircea Damian, scriitor aprig, gazetar nemilos și, nu în ultimul rând, luptător în slujba adevărului, a iubit Bucureștiul. Din acest mare amor s-a născut cartea București, publicată pentru prima oară în anul 1935, la Fundația pentru Literatură și Artă „Carol II”. Și de-atunci s-a așternut tăcerea peste povestea interbelică zugrăvită de un autor ager și atent, cu un neobișnuit umor.

Editura Vremea o dăruiește acum tuturor celor care iubesc acest oraș cuceritor, plin de defecte și calități. Sunteți invitați la o plimbare plină de peripeții, povești, oameni cunoscuți sau diverși anonimi. Fie că e vorba despre Parcul Carol, Cișmigiu, Calea Victoriei, Halele Centrale, Gara de Nord, florărese, olteni cu cobilițe, târgul La Moși, Săptămâna Cărții sau cenaclul lui Lovinescu, cititorul se bucură, în persoana lui Mircea Damian, de un ghid informat, critic și îndrăgostit, în egală măsură.

Odilia Roșianu

Post-ul Cartea săptămânii: București 1935 apare prima dată în Literatura de azi.

„Dintre cele douăsprezece milioane de băieți crescuți de mame singure în SUA, doar unul este destinat să salveze (poate) lumea. Numele lui este David. Este un filosof blând și un suflet grijuliu, care meditează asupra timpului și vindecă prin povești. El trăiește în romanul lui Carmen, Dincolo, și va trăi în cititorii ei.”

Andrei Codrescu

Post-ul Cartea săptămânii: Dincolo apare prima dată în Literatura de azi.

Fericiţi cei ce ştiu că suferinţa nu e o cunună de slavă.
Nu e de ajuns să fii cel din urmă pentru a ajunge cândva cel dintâi.

Fericit cel ce nu ţine cu tot dinadinsul să aibă dreptate.
Fericit cel ce iartă altora şi se iartă pe el însuşi.
Fericiţi cei blânzi, fiindcă nu se coboară la ceartă.
Fericiţi cei care nu sunt însetaţi de dreptate, fiindcă ştiu că soarta noastră, potrivnică sau milostivă, este rodul întâmplării, care este nepătrunsă.
Fericiţi cei miloşi, fiindcă fericirea lor stă în facerea de bine, şi nu în nădejdea de răsplată.
Fericiţi cei cu inima curată, fiindcă îl văd pe Dumnezeu.
Fericiţi cei care suferă împilare din pricina că au luptat pentru dreptate, fiindcă pentru ei este mai importantă dreptatea decât soarta lor omenească.

Nimeni nu este sarea pământului; dar nimeni, într-o clipă a vieţii sale, nu se poate să nu fie.
Să se aprindă lumina unei lămpi, chiar dacă niciun om nu o vede. Dumnezeu o s-o vadă.
Nu există poruncă care nu poate fi călcată, şi am în vedere şi poruncile pe care le dau eu, şi pe acelea date de profeţi.
Cel ce ucide pentru dreptate sau pentru o cauză pe care el o crede dreaptă nu este vinovat.
Faptele oamenilor nu sunt vrednice nici de focul gheenei, nici de împărăţia cerurilor.
Să nu-l urăşti pe duşmanul tău, deoarece dacă o faci, eşti, într-un anumit fel, robul lui. Ura ta nu va fi niciodată mai bună decât pacea ta.
Dacă mâna ta dreaptă te sminteşte, iart-o; eşti trupul tău şi sufletul tău, şi este greu, dacă nu chiar cu neputiinţă, să stabileşti hotarul care le desparte…
Nu întrece măsura în arătarea adevărului, fiindcă nu este om care, la sfârşitul zilei, să nu fi fost nevoit să mintă cu îndreptăţire.
Nu jura, fiindcă orice jurământ este o afectare.
Ţine piept răului, dar fără uimire şi fără mânie. Celui care îţi dă o palmă pe obrazul drept, întoarce-i şi celălalt obraz, dar niciodată să nu o faci de frică.
Eu nu vorbesc de răzbunări, nici despre iertare; uitarea este singura răzbunare şi singura iertare.
Să faci bine duşmanului tău poate fi lucrarea dreptăţii şi nu e greu să o faci; să-l iubeşti stă în puterea îngerilor, nu a oamenilor.
Să faci bine duşmanului tău este cel mai bun chip de a-ţi satisface trufia.
Nu strânge aur pe pământ, fiindcă aurul este pricina lenei, iar din lene se trage întristarea şi plictisul.
Gândeşte-te că ceilalţi sunt drepţi sau vor fi, iar dacă nu este aşa, atunci greşeala nu este a ta.
Dumnezeu este mai milostiv decât oamenii şi le va măsura faptele cu altă măsură.
Dă cele sfinte câinilor şi azvârle mărgăritare porcilor; lucru important este să dai.
Caută penttru plăcerea de a căuta, nu de a găsi.
Poarta alege, nu omul.
Nu judec pomul după roadele lui, nici omul după fapte; acestea pot fi mai bune sau mai rele.

Nimic nu se clădeşte pe piatră, totul se înalţă pe nisip, dar noi avem datoria să construim ca şi cum nisipul ar fi de piatră…
Fericit săracul fără amărăciune sau bogatul fără trufie.
Fericiţi cei curajoşi, cei ce primesc cu bărbăţie și înfrângerea, şi laurii biruinţei.
Fericiţi cei ce păstrează în amintire cuvintele lui Virgiliu ori ale lui Hristos, fiindcă acestea le vor lumina zilele.
Fericiţi cei ce sunt iubiţi şi cei ce iubesc, precum şi cei care se pot lipsi de iubire.
Fericiţi cei fericiţi.

Jorge Luis Borges, „Fragmente dintr-o Evanghelie apocrifă”

(rubrică realizată de Odilia Roșianu)

(sursa foto: openculture.com)

Post-ul Fericiţi cei fericiţi apare prima dată în Literatura de azi.

Alternând scriitura realistă cu cea onirică, ambele foarte atent conduse, pendulând între prezentul vieții protagonistului și rememorările unui trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat, romanul lui Allex Trușcă – Serpentine – induce senzația unei călătorii existențiale pe un drum sinuos, marcat de traumă, vinovăție și migrație forțată. Până la un punct, ar fi putut fi citit ca un Bildungsroman, dar nu asistăm la o reală devenire a personajului central, Adrian, ci, mai degrabă, la o mișcare șerpuitoare a destinului, punctată de întorsăturile geografice și mentale ale exilului și de imposibilitatea de a evada din bucla fără de sfârșit a traumelor transgeneraționale. Construcția narativă urmărește fluxurile memoriei, niciodată liniare, și se înalță pe un eșafodaj de asocieri, digresiuni, reveniri și paralelisme, sugerând în final că deplasarea sub semnul traumei nu se produce înainte, ci este amprentată de revenirea la locul originar al durerii. Plecarea, fuga, îndepărtarea nu oferă o soluție autentică, personajul rămânând captiv în cercurile concentrice ale amintirii și ale bolii, iar reîntoarcerea nu vindecă, ci adâncește rana.

Cristina Bogdan

Post-ul Cartea săptămânii: Serpentine apare prima dată în Literatura de azi.