Maria CalciuMaria Calciu
03.05.2016

Drumul orb

Numai după ce ți-am spălat urmele de ceață

ți-am văzut rănile

asemenea unor luntrași ce îți șopteau în taină

același basm cu zâne

în timp ce-și adânceau adâncul într-un val

prin care n-a trecut niciun reflux vreodată

 

Atât de suprapuse încât părând doar una  

creșteau egal prin tine

sub noaptea ca o luntre prin care des treceau   

întotdeauna șoapte

întruna neegale  

Dar ascultând egal același basm cu zâne  

Sperând să pot opri măcar un gând din tine  

departe mult de valul în care vreun reflux

n-a tresărit vreodată

 

Ți-am curs un rând nescris

pe unul dintre drumuri   

ce orb părea să fie   

Dar numai până când aveam să-l văd

mimând

spre rănile ascunse

un cântec ca un bocet

despre un basm cu zâne

 

Imagine de pe oartooar.com