Drumul

A avut şansa să lucreze ca redactor la Gazeta literară, fiind coleg cu Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Paul Georgescu, Matei Călinescu, S. Damian, Gabriel Dimisianu, iar primul volum de proză scurtă, Poarta, îi apare în 1960 și îl impune ca prozator original (excesiv de original, consideră unii comentatori). Nicolae Velea (13 aprilie 1936 — 31 ianuarie 1987) urmează cursurile Facultății de Silvicultură din Brașov, pentru ca apoi să se îndrepte spre  Facultatea de Filologie din București (1953 – 1958), unde îi va avea drept profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Jacques Byck, Alexandru Graur, Edgar Papu.

„Impactul primelor povestiri ale lui Nicolae Velea, scrise și publicate în reviste la sfârșitul anilor ’50, s-a datorat în buna măsură diferenței pe care acestea o marcau în raport cu «modelele» realismului socialist. Analizând retrospectiv epoca obsedantului deceniu (cum a numit-o Marin Preda), începută în 1948 și extinsă până în 1960, se constată existența unui corpus masiv de texte care ilustrează, la unison, comandamentele oficiale. Literatura și, în general, artele nu mai lucrează cu materia de inspirație a autorilor, preluând temele obligatorii și rețetele de fabricație impuse de comunism. Procesul de producție în care sunt angrenați muncitorii din uzine (naționalizate) și țăranii din cadrul cooperativelor agricole (aflate în proprietatea statului) se cere urmărit din unghiul ideologiei comuniste; și el reprezinta supratema miilor de pagini scrise în spiritul «indicațiilor de partid». Ideologii, activiștii și cenzorii regimului nu sunt interesați de viața muncitorului sau a țăranului, ci de încadrarea ei într-un sistem rigid, cu accent pus pe clectivitate, nu pe individualitate. Literatura autohtonă, ca și cea din Uniunea Sovietică, trebuia să sublinieze această logică a totalității, fără a se lăsa subminată în vreun fel de individualism, intimism, subiectivism sau de spiritul «mic-burghez». Noutatea povestirilor lui Nicolae Velea era, prin urmare, izbitoare în contextul cenușiu al literaturii anilor ’50. Departe de a se conforma viziunii oficiale și a aborda tematica impusă, tânărul scriitor face din țăran și muncitor adevărate personaje, redimensionându-le, reconstruindu-le individualitatea. Marin Preda reușise deja, în volumul I din «Moromeții», să contureze un memorabil protagonist al lumii rurale. Dar epoca în care romancierul îl plaseaza pe Ilie Moromete este, în primul volum, aceea interbelică. Nicolae Velea face o curajoasă mișcare de translație, creând, pe fundalul socialismului deja consolidat la noi, personaje autentice, lipsite de schematism.” (Limba și literatura română, de Eugen Simion, Florina Rogalski, Daniel Cristea-Enache).

„Mergea pe trotuar oprindu-se din când în când la câte o vitrină. însă în treacăt, ca nu cumva să vadă vreun obiect pe care să nu şi-l poată explica şi s-o tulbure… Totuşi, cu toate prevederile luate, într-un loc ochii ei se loviră de un lucru care i se păru ciudat. Se mai uită un timp la el, cu mânie şi răutate, apoi intră în magazin şi întrebă supărată cât face. Cum costa numai zece lei, îl cumpără şi-l înfundă cocoşindu-l în paporniţă, parcă răzbunându-se pe el.
Era un abajur.
Pe urmă nu se mai uită deloc la vitrine. Se apropia de inima oraşului. Mergea printre clădirile mari şi pe faţă i se vedeau o admiraţie şi o bucurie cuviincioasă prin care mărturisea că toate lucrurile care o înconjurau, dacă sunt aşa, înseamnă că aşa trebuie să fie, n-au de ce să se ruşineze pentru că sunt ciudate, ea se împacă cu ele. Se împacă, dar nici ele să nu se arate duşmănoase. Mergea şi ţi se părea că în faţa şi în spatele ei se rostogolesc valuri de bucurie şi bunătate.”

(„Drumul”)

Imagine cover: cathrinhotel.gr