Odilia Roşianu 
Cred că volumul de Memorii al lui Mircea Eliade ar trebui să facă parte din materiile obligatorii în programa (atât de discutată și disputată azi) de liceu. Nu neapărat la literatura română pentru că ar fi penibil de analizat stilistic, gramatical sau mai știu eu din ce alt punct de vedere. Ar fi potrivit să fie inclus într-un studiu dedicat idealurilor și modelelor alese în viață. Poate la dirigenție, dacă mai există așa ceva…
S-a născut târziu și ciudat această carte – în ultimii 20 de ani de viață ai autorului – și a fost considerată de el „singura care trebuie cu orice preț scrisă”. De aceea, am putea să o privim ca pe un testament literar. Nu cred că este relevant cât reprezintă realitate și cât anume este ficțiune printre paginile ei. Importantă pentru cititor rămâne ideea „adolescentului miop” pasionat și pasional. Cel care citea până la refuz și asimila aproape peste puterile lui. Cel care-și ura somnul pentru că erau prinse acolo (prea multe) ore de inactivitate spirituală. Cel care dorea să arate „cât de vii sunt cărțile, ce extraordinară experiență e să descoperi la anticari o carte căutată de ani de zile”. Pentru că „din întâlnirile cu anumite cărți poți ieși sfârtecat sau de zece ori mai puternic decât te credeai până atunci”.
Este amuzant, de asemenea, pentru elevi (dar nu numai pentru ei) să cunoască obsesia (și, ulterior, coșmarul de ani de zile al) examenului de bacalaureat. Sau fiorii iubirilor adolescentine. Dar și îmbinarea permanentă dintre o patologică, aproape, încredere în sine cu o timiditate excesivă. Sau combinația dintre concentrarea ieșită din comun cu dezordinea și împrăștierea. Să vadă cum un om poate fi, în aceeași măsură, puternic și slab.
Iar apoi, stimulați de lectura Memoriilor lui Eliade, să treacă nu neapărat la cărțile pe care el le-a scris (deși n-ar fi rău…), ci la cele pe care acesta le-a citit și recitit.
Născut pe 13 martie 1907, Mircea Eliade a plecat pe 22 aprilie 1986. Dar, chiar dacă sună patetic, el continuă să fie teribil de viu pentru (unii dintre) noi. Stârnește permanent controverse și patimi, fiind, pe rând, lăudat sau denigrat. Aspecte care ne pot conduce către o singură concluzie – a fost un om complex.
Alături de Eugen Ionescu și Emil Cioran
