Mihaela Oancea
Prin locurile pe unde durerile se poartă
precum melcii cochiliile,
nu se sapă niciun adăpost
pentru bătrânul care obișnuia
să culeagă în dimineți aurii
sunătoarea –
o punea la uscat
la umbră, pe bucăți de ziare vechi și,
din tinda casei acoperite cu iederă,
clipea rar
învelind singurătatea în cârpe.
Vaga respirație a mlaștinii
ghemuite sub biciul ploii
nu se mai simte în ceafă –
în ochii pustii ai trestiilor
s-a prelins azi
frigul lemnului ud.
Sursa foto: pinterest.com
