Povestea povestitorului

„În 1805 trăia la Odense, într-o modestă cămăruţă, o pereche de tineri căsătoriţi, care se iubeau tare mult. El, în vârstă de vreo 22 de ani, cizmar, era un om înzestrat şi avea o fire de poet. Ea, cu câţiva ani mai mare, femeie simplă şi necunoscătoare în ale vieţii, avea o inimă minunată. Ajuns de curând lucrător, bărbatul îşi meşterise singur măsuţa de cizmărie, ca şi patul de nuntă. Patul şi-l făcuse din lemnul unui catafalc pe care zăcuse un oarecare conte de Trampe. Fâşiile de postav negru, care mai rămăseseră prinse de scândurile patului, aminteau de prima lui destinaţie. În locul rămăşiţelor contelui, la 2 aprilie 1805, pe patul acesta îşi făcu apariţia un nou-născut: eu, Hans Christian Andersen.”

Aşa începe povestea celui mai cunoscut autor de literatură pentru copii, Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805 – 4 august 1875). Dând dovadă de inteligenţă şi imaginaţie sclipitoare, calităţi incurajate de părinţi, tânărul Andresen îşi construieşte teatru cu păpuşi, unde petrecea ore bune din zi, lucrând hăinuţe pentru jucării şi cititnd toate piesele ce îi picau în mână. Citea şi reţinea integral texte din  Ludvig Holkberg și William Shakespeare.

La vârsta de 11 ani îşi pierde, însă, tatăl şi astfel este obligat să intre ucenic la atelierul unui ţesător, iar mai târziu ajunge să lucreze într-o fabrică de ţigări, fiind adesea umilit de colegii săi care-i spuneau că e fată, din cauza firii sale visătoare. Din această cauză, la 14 ani pleacă la Copenhaga ca să se angajeze actor, iar vocea lui plăcută îl ajută să intre la Teatrul Regal Danez. Dar, în scurt timp, schimbarea vocii, odată cu maturizarea, îi întrerupe această carieră. Un prieten îl recomandă în cercurile publice drept poet, iar tânărul ia acest lucru foarte în serios, concentrându-se pe studiu şi scrieri, lucru care îl face „vizibil” pentru  Jonas Collins, care a început să fie interesat de acest băiat ciudat și l-a trimis pe Andersen la Școala secundară din Slagelse, suportând toate cheltuielile. Chiar dacă după aceea a urmat şi cursurile şcolii Elsinor, autorul avea să recunoască în memoriile sale că aceşti ani au fost cei mai întunecaţi ai vieţii sale, fiind de multe ori abuzat „pentru formarea caracterului”, îndepărtat de colegii săi şi nereuşind să treacă peste complexele create de faptul că era dislexic. Cu toate aceastea, pe parcursul vieţii Andresen reuşeşte să vorbească aproape fluent limbile engleză, daneză și germană, precum și limbile scandinave. Nimic din toate aceste experienţe nu aveau să-i  afecteze, însă, candoarea şi felul deschis de a se prezenta, calităţi ce îl vor însoţi pe tot parcursul vieţii.

„Mica sirenă”

Soarele tocmai asfinţise când şi-a scos capul din mare, dar nourii mai străluceau roşii şi aurii şi pe cer se ivise luceafărul de seară. Văzduhul era molcom şi răcoros, şi marea era liniştită. Nu departe de acolo era o corabie mare, cu trei catarge şi numai cu o pânză întinsă, fiindcă vântul nu bătea deloc; pe funii şi pe catarge şedeau mateloţi. De pe corabie venea zvon de muzici şi de cântece şi deodată sute de lanterne s-au aprins; colorate cum erau ai fi zis că fluturau în aer steagurile tuturor popoarelor. Zâna cea mică s-a dus până la fereastra cabinei şi s-a uitat. Înăuntru erau mai mulţi oameni îmbrăcaţi de sărbătoare; dar cel mai frumos dintre ei prinţul cel tânăr. Avea nişte ochi mari, negri şi nu părea să aibă mai mult de cincisprezece ani. Astăzi era ziua lui de naştere şi de acea era petrecere pe corabie. Marinarii dansau pe punte şi când prinţul a ieşit şi el pe covertă, sute de rachete au ţâşnit în aer şi au făcut o lumină ca ziua şi zâna s-a speriat şi s-a scufundat repede în apă. Dar n-a stat mult şi şi-a scos capul şi când s-a uitat în văzduh parcă toate stelele cerului cădeau pe ea. Niciodată nu văzuse ea asemenea minunăţii de artificii. Sori mari se destrămau, împroşcând flăcări, peşti zburători pluteau în aer şi totul se oglindea în apa strălucitoare. Pe corabie era atât de multă lumină, încât se desluşeau bine nu numai oamenii, dar chiar şi fiecare funie. Ce frumos era prinţul. Strângea mâinile celorlalţi şi zâmbea, şi muzica cânta.

(„Mica Sirenă”, traducere cu autor necunoscut)

Imagini de pe goodreads.com şi a1.ro