Iubindu-l pe Vincent

Dacă simţi nevoia unui lucru măreţ, infinit, un lucru care să te facă să-l simţi pe Dumnezeu, nu trebuie să mergi departe pentru a găsi acel lucru. Cred că mai profund, mai infinit şi mai etern decât oceanul este privirea unui copilaş când se trezeşte dimineaţa şi gângureşte sau râde pentru că vede soarele strălucind deasupra leagănului. – Vincent van Gogh

Îşi începea cariera târziu, la vârsta de 27 de ani, iar aceasta se dovedea a fi una scurtă, de aproximativ 10 ani. Cu o viaţă plină de emoţii puternice, unele dintre ele provocate de diverse episoade ale bolilor mintale, Vincent van Gogh (30 martie 1853 – 29 iulie 1890) rămâne, totuşi, artistul post-impresionist cu cea mai mare influenţă asupra artei secolului al XIX-lea.

Venea dintr-o familie în care tatăl era preot, iar mama o mare iubitoare de artă, cea care avea să îi „transmită” şi fiului această dragoste. Copil precoce, la vârsta de 15 ani acesta cunoştea şi vorbea fleunt engleza, germana şi franceza. Acest lucru l-a avantajat în momentul în care a fost nevoit să se angajeze la o galerie de artă, abandonând şcoala, din cauza problemelor financiare ale familiei.

În iunie 1873, transferat la Londra, a fost fascinat de cultura britanică, devenind fan al lui Charles Dickens și George Eliot. În același timp s-a îndrăgostit de fiica proprietarei casei în care locuia, Eugenie Loyer. După refuzul cererii în căsătorie a avut o cădere nervoasă, aruncându-și toate cărțile, cu excepția Bibliei, devotându-și de acum înainte viața lui Dumnezeu. A devenit furios pe colegii de muncă, spunându-le clienților să nu mai cumpere acea artă fără valoare, fapt ce i-a adus pierderea locului de muncă. Van Gogh a început să predea într-o școală evenghelică de băieți și ținea sujbe la congregație. Sperând să devină preot, s-a pregătit pentru examenul de admitere la școala teologică din Amsterdam. După un an de studiu intens, a refuzat să susțină examenul de latină, considerând latina drept limba moartă a săracilor și i-a fost refuzată astfel intrarea.

Arta l-a ajutat să își mențină echilibrul emoțional. În 1885 a început să muncească la prima sa capodoperă, tabloul ”Mâncătorii de cartofi”, care azi este cel mai scump din lume. Fratele său, Theo, care trăia în Paris, a crezut că pictura sa nu va fi primită bine în capitala franceză, unde impresionismul domina. Totuși, van Gogh a decis să mute în orașul de pe Sena, sosind neinvitat la casa lui Theo. Deși avea un apratament mic, fratele său l-a primit cu drag în martie 1886. În Paris, Vincent a luat contact cu impresionismul, fiind încântat de culoarea și lumina acestui curent artistic. A început să studieze împreună cu Henri de Toulouse-Lautrec. Pentru a economisi bani, el și prietenii lui serveau drept modele unul pentru celălalt, în loc să-și angajeze pe altcineva.*

Pentru van Gogh, cea mai importantă persoană a fost fratele lui, Theo. Acesta l-a susținut pe artist din punct de vedere financiar, dar și emoțional. Legătura dintre ei a devenit mai strânsă în 1880, anul în care Vincent și-a început cariera artistică. Toate cheltuielile artistului legate de locuință, de mobilier, de îmbrăcăminte, de mâncare și băutură (din ce în ce mai multă, se pare), de culori și pânze pentru pictură, iar, mai târziu, când Vincent s-a îmbolnăvit de nervi, de tratamentele urmate în mai multe sanatorii – toate au fost suportate de Theo, care, între timp, aduna picturile și desenele trimise de fratele său și se străduia să i le vândă.

Acesta era îngrijorat și i-a dat lui Paul Gauguin bani să se ducă să aibă grijă de la fratele său la Arles. După o lună, van Gogh și Gauguin se certau constant și într-o noapte, Gauguin a plecat supărat. Van Gogh l-a urmărit și când Gauguin s-a întors spre el, l-a văzut cu o lamă în mână. Peste câteva ore, van Gogh s-a dus la un bordel și a plătit o prostituată pe nume Rachel. Cu mâna însângerată, i-a oferit urechea, rugând-o ”să aibă mare grijă de acest obiect.” Gauguin scrie despre ceea ce s-a întâmplat:

„În ultima perioadă a șederii mele Vincent a devenit excesiv de nepoliticos și contradictoriu, apoi s-a liniștit. Într-una din seri, l-am surprins pe Vincent că se apropria de patul meu. Cum se explică faptul că mă trezisem în acel moment? A fost de-ajuns să-i spun pe un ton serios: «Ce se întâmplă, Vincent?» pentru ca el, făra să scoată un sunet, să se întoarcă în pat și să adoarmă profund. Îmi venise ideea de a-i face un portet în timp ce picta natura moartă pe care o îndrăgea atât de mult, floarea-soarelui. După ce am terminat portretul, mi-a spus: «Sunt chiar eu, sunt eu, cel care a devenit nebun». În aceeași seară am mers la cafenea. A luat un absint ușor. Dintr-o dată, mi-a aruncat paharul și conținutul în față. Am evitat lovitura și, luându-l de braț, am ieșit din cafenea, am traversat Piața Victor Hugo și, în câteva minute, Vincent era în patul său, unde a adormit în câteva secunde și nu s-a mai trezit. Când s-a trezit, mi-a spus foarte calm: «Dragul meu Gauguin, am sentimentul vag că te-am jignit aseară». «Te iert din toată inima, dar scena de ieri s-ar putea repeta și, dacă m-ai lovi din nou, nu m-aș mai stăpâni și te-aș strânge de gât. Permite-mi, așadar, să-i scriu fratelui tău pentru a-l anunța cu privire la revenirea mea». Ce zi, Dumnezeule! Seara, după cină, am simțit nevoia să ies singur, să iau o gură de aer și să simt parfumul dafinilor înfloriți. Am traversat aproape în întregime Piața Victor Hugo când am simțit în spatele meu pași scurți și grăbiți. M-am întors tocmai în momentul în care Vincent se năpustea asupra mea cu un briceag în mână. Cred că privirea mea în acel moment a fost destul de înfricoșătoare, pentru că el s-a oprit și lăsând privirea în jos, a luat-o la fugă până acasă […] După o vreme, am mers la un hotel din Arles unde, după ce am întrebat cât este ceasul, am luat o cameră și m-am dus la culcare. Eram foarte agitat și am adormit spre dimineață. M-am trezit destul de târziu, în jurul orei șapte și jumătate. Odată ajuns în piață, am văzut mulțimea. În apropierea casei noastre erau jandarmi și un domn mic de statură, care era comisar de poliție. Iată ce se întâmplase. Van Gogh s-a întors acasă și si-a tăiat urechea complet. A trecut mult timp ca să oprească hemoragia, din moment ce pe lespezi erau aruncate haine îmbibate de sânge, în ambele camere de la parter. Cele două camere și scara dinspre dormitor erau murdare de sânge. Când am vrut să ies, cu o beretă bine potrivită pee cap, am mers glonț într-una din acele case în care se găsea dama de companie care păzea urechea lui Vincent împachetată. «Iată – spuse ea – o amintire», apoi a fugit și a intrat din nou în casă, s-a șezat în pat și a adormit. Se îngrijise însă să închidă ușile și să pună pe masa de lângă fereastră o lumânare aprinsă”

Autoportret cu urechea bandajată

În dimineaţa zilei de 27 iulie 1890, van Gogh a ieşit să picteze, dar și-a luat și un pistol. S-a împușcat în piept, dar nu a murit, iar mai apoi a fost găsit plin de sânge în camera sa şi a fost dus la spital, iar Theo a venit într-un suflet pentru a-l găsi pe fratele său fumând la marginea patului. Au petrecut următoarele zile discutând, după care Vincent i-a cerut lui Theo să-l ducă acasă. Două zile mai târziu, Vincent van Gogh a murit în brațele fratelui său, la doar 37 de ani. Theo a murit într-o clinică din Utrecht la șase luni după van Gogh, la 25 ianuarie 1891.

În cei zece ani de activitate, Van Gogh a realizat peste 800 de tablouri şi mai mult de 1.000 de desene. Dintre acestea, 40 erau autoportrete, iar în timpul vieţii nu a reuşit să vândă decât un tablou. “Via roşie din Arles”, pentru modesta sumă de 400 de franci.

Via roşie din Arles

În cursul acestui an este preconizată apariţia unei animaţii, numită “Loving Vincent”, realizată  în totalitate prin tehnica transformării picturii în ulei în animație. Realizatorii au ales 120 dintre creațiile lui Van Gogh, iar aproximativ o sută de artiști le-au refăcut și le-au pus în mișcare cinematografică, în ritm de 12 picturi pe secundă, păstrând nealterat stilul și expresia operelor inițiale. La baza scenariului se află cele peste 800 de scrisori ale artistului trimise către familie şi prieteni.

*sursa: dcnews.ro

Imagini de pe wikipedia.org