Literatura de aziLiteratura de azi
29.03.2016

Culoarea durerilor

De tânăr intra ucenic la atelierul pictorului José Luzán Martinez, la care își va exersa arta desenului copiind gravuri. În 1763, Francisco José de Goya y Lucientes (30 martie 1746 — 16 aprilie 1828) încearcă să se înscrie în Academia Regală San Fernando din Madrid, dar este respins. Își continuă formația artistică sub îndrumarea lui Francisco Bayeu pentru ca, în 1773, să se căsătorească cu Josefa, sora mai mică a maestrului său. Goya va mai încerca încă o dată să fie primit în Academia San Fernando în anul 1766, dar va fi din nou respins. Cu toate acestea, în 1795 ajunge directorul instituţiei.

Autoportret

Pe când Goya avea 46 de ani – şi era un pictor talentat, plin de succes şi absolut convenţional – a suferit chinuri groaznice de pe urma unei boli misterioase și a fost la un pas să-i curme viaţa. Atunci i s-a modificat definitiv personalitatea şi arta – aparent, insuflându-i măreţie. Tablourile sale fuseseră iscusite, fermecătoare, unele excesiv de pitoreşti. Însă acel Goya ce a reapărut după boală, surd şi parţial orb, era un suflet chinuit cu o nouă perspectivă: lucrările sale erau acum, ca într-un coşmar, pline de disperare, vicioase şi crude – toate fiind prezentate într-o manieră originală şi genială. Boala, a cărei natură i-a făcut pe biografii lui să se contrazică, a marcat sfârşitul pictorului convenţional şi debutul unuia revoluţionar. Declanşarea bolii sale a fost bruscă, lovind spre sfârşitul anului 1792. Pictorul a fost îngrozit de aspectul bizar al simptomelor: ameţeală, greaţă, dezechilibru, confuzie, halucinaţii, convulsii, semipareză pe partea dreaptă, auz şi vorbire diminuate, un ţiuit permanent în urechi şi, faptul cel mai temut pentru un artist plastic, orbirea parţială.*

Timpul şi Bătrânele

Ce spunea în secolul al XIX-lea scriitorul francez Théophile Gautier rămâne valabil și azi: În mormântul lui Goya se odihnește vechea artă spaniolă, universul pierdut pe vecie al toreadorilor, majos și manolas, universul călugărițelor, contrabandiștilor, bandiților și vrăjitoarelor, întregul folclor bogat al peninsulei.

*sursa: istoriiregăsite

Imagini de pe wikipedia.org