Daniel Cristea-EnacheDaniel Cristea-Enache
26.03.2016

Misoginism la „Cațavencii”?

Au curs râuri de cerneală pe marginea subiectului cu informarea incorectă a publicului, eu însumi am participat la un miting de solidaritate cu Andrei Pleşu, terfelit în nişte emisiuni marca Antena 3. Pe de altă parte, am ajuns să credem că, Antena 3 fiind aşa, noi suntem cu totul altfel. Gândirea comodă este una pe tipar maniheist, în alb şi negru, cu demoni şi îngeri, cu jurnalişti de culoarea şi savoarea mocirlei şi, pe de altă parte, îngeri şi arhangheli ai dreptăţii. În această viziune simplistă, e suficient să nu-ţi placă Antena 3 ori „România Mare“ pentru ca CV-ul personal să aibă nimbul cinstei, al profesionalismului şi al talentului. E destul să nu fii Mircea Badea pentru a fi cu totul şi cu totul altceva decât Mircea Badea. Din păcate, Facebook-ul, care a făcut să alunece multe măşti de pe chipurile noastre, ne-a arătat nu numai cum este Mircea Badea (ceea ce ştiam deja), ci cum sunt şi alţi jurnalişti autohtoni, tot tineri, de la care ne-am fi aşteptat să ilustreze o alternativă la Antena 3, iar nu o proximitate.
pr
Una vorbim şi alta fumăm
E cazul lui Mihai Radu, jurnalist la „Caţavencii“, revistă care se defineşte astfel: „Caţavencii este revista celor care gândesc, au simţul umorului, nu înghit pe nerăsuflate tot ce li se dă, care vor să schimbe lucrurile sau măcar sunt dispuşi să ducă o luptă de rezistenţă…“. Ce poate fi mai frumos decât o asemenea profesiune de credinţă? Cum să nu fii alături de o publicaţie satirică în care, cu umor şi inteligenţă, se doreşte schimbarea lucrurilor? Una vorbim şi alta fumăm – a spus Arghezi, care nici el nu îndeplinea standardele de obiectivitate jurnalistică de astăzi, dar măcar era un mare scriitor şi un neîntrecut pamfletar. Ce am putut citi pe contul de Facebook al lui Mihai Radu, jurnalist la „Caţavencii“, este întru totul comparabil cu ce se poate citi pe contul de Facebook al lui Mircea Badea de la Antena 3. Cei doi tineri „jurnalişti“, departe de a se exclude reciproc din definiţia gazetăriei, sunt veri sau chiar fraţi vitregi: unul mai cunoscut şi cu rating mai mare, altul cu audienţă mai mică, dar cu aceeaşi dorinţă de a o creşte.
pr 2
(Continuarea o puteți citi pe adevarul.ro)
Foto cover: Ovidiu Moisin