Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Critic literar, eseist, jurist, scriitor, iar mai apoi călugăr, Nicolae Steinhardt (29 iulie 1912 – 30 martie 1989), cunoscut în istoria literaturii, în special, pentru scrierea sa Jurnalul fericirii, rămâne totuşi un mister în ce priveşte viaţa personală, şi, mai ales, cea dinainte de convertirea sa la creştinism.
Născut într-o familie de evrei, în comuna Pantelimon, judeţul Ilfov, Steinhardt merge la şcoală, urmând în particular şi şcoala „Clementa“. La liceu, îi are colegi pe Constantin Noica, Mircea Eliade, Alexandru Paleologu şi Dinu Pillat, nume ce-i vor marca puternic destinul. La 17 ani, Steinhardt începe să frecventeze cenaclul „Sburătorul“ al lui Eugen Lovinescu. Publică sub pseudonimul literar Antistihus, iar în 1934 îi apare primul volum parodic „În genul… tinerilor“, care conţine pastişe „în genul lui Cioran, Noica şi Eliade“, carte de care se va dezice mai târziu. În aceeaşi perioadă avea să devină un fan înfocat al romanelor poliţiste, o influenţă ce se va transforma într-una dintre cele mai durabile pasiuni ale viitorului monah: „Am avut, în copilărie şi tinereţe, o mulţime de prieteni şi de prietene. Cu unul, mai ales, am împărtăşit pasiunea pentru romanele poliţiste. Erau, atunci, cu totul altceva decât ce au ajuns a fi: un amestec de trivialitate, pornografie, şi scrise cu farmec. Nu degeaba, din «Parfumul doamnei în negru», al lui Gaston Leroux, şi-au ales suprarealiştii unul din sloganurile lor. Romanele acestea poliţiste de altădată le-am adorat“ *
În 1959, la 46 de ani, Steinhardt este arestat şi declarat inculpat în celebrul proces „Noica – Pillat“. La 31 decembrie, acelaşi an, va fi convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, cu menţiunea că, dacă refuză, va fi arestat şi introdus în „lotul intelectualilor mistico-legionari“. În această perioadă intervine „botezul”, episod din care s-a născut Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor ’70, prima variantă – circa 570 de pagini dactilografiate – este confiscată de Securitate în 1972 și îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenții pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. „Jurnalul fericirii” este confiscat a doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase în samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 și 1989.

Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor. – Nicolae Steinhardt
Chiar dacă Steinhardt a găsit împlinirea sufletească în monahism, tânărului Nicolae nu i-au fost străine nici tainele fericirii şi iubirii pentru o femeie. Scrierea sa din tinereţe, Eseu romanţat asupra neizbânzii, o scriere total diferită de ceea ce ne dezvăluia prin Jurnalul fericirii, lasă să se întrevadă povestea unei iubiri cu toate atributele ei: gelozie, tristeţe, aripi, împlinire…: Umblam şi vorbeam şi făceam planuri, mereu altele, şi eu visam şi ea vorbea pentru sine; eu o ceream de mii de ori în căsătorie şi ea, tot de atâtea ori, neobosită, îmi răspundea (iute şi zâmbitoare şi cu glas niţel scăzut, ca de pe orbite mai rapide) afirmativ şi-i plăcea să-i încarc braţele, pe la sfârşitul lui aprilie şi-n primele zile de mai, cu multe crengi de liliac, multe de tot, ostentativ, ridicol, absurd de multe şi-i plăcea să-şi încreţească niţel ochii, surâzând, să-şi scuture părul (…) îngăduindu-mi, din plin, absolut, covârşitor, definitiv, să fiu alături de ea fericit.
*sursa: adevarul.ro
Imagine de pe dol.ro