Înger pustiit

S-a stins o babă-n sat. Nimic fatal.

Avea şi ani destui, era schiloadă,

Mai bine că s-a dus; de la un timp

Abia putea, săraca, să mai vadă.

„Şi-apoi, ce-i drept, a cam trăit destul;

Şi-a îngropat bărbatul şi-un nepot

De parcă o uitase Dumnezeu.

Mai bine că s-a dus. Aşa socot!„

Ei, da’ şi eu m-am ostenit ceva”,

Făcu groparul, mai turnându-şi vin.

„Se sapă greu pe ger şi de-aşa chin

Vă faceţi milă de-un bănuţ în plus”.

„Acuma, că s-a dus, vă rog frumos”,

(Grăi printre meseni o întrebare),

„Veţi scoate casa asta la vânzare

Sau o păstraţi şi voi pentru nepoţi?”

„Da, o s-o vindem. N-are niciun rost”,

Rosti de sub batic distinsa noră.

„Noi suntem ocupaţi, mai mult de-o oră

De două ori pe an, pe-aici n-am stat”.

În colţul prispei, în ghiveciul strâmb,

O floare de muşcată înflorea

Şi-n lanţ, bătrânul câine scheuna

De timp, de foame şi de gerul lung.

La cimitir, pe deal, spre asfinţit,

Când parastasu-abia ce se stârnise,

Un înger pustiit petale ninse

Şi lemnul crucii se pierdu-n ninsori.

Foto: Camelia Radulian