A prinde arta din zbor

Arta este efortul necontenit de a concura frumuseţea florilor. 

Marc Chagall

Cu o viziune aproape poetică, aflată sub semnul fanteziei şi al melancoliei, pictorul Marc Chagall (7 iulie 1887 – 28 martie 1985) a fost puternic influenţat în arta sa de cultura ebraică şi de oraşul natal Vitebsk (din Belarus), unde venea pe lume, într-o familie de evrei săraci, dar foarte credincioşi, Moşe Segal, cel care va deveni mai târziu artistul Marc Chagall. Chiar dacă părinţii erau analfabeţi, fiul învaţă să scrie, să citească şi să cânte la vioară.

Dorința sa era să devină pictor și, de aceea, Chagall a lucrat la început ca ucenic la un fotograf, reuşind apoi să meargă timp de două luni în atelierul lui Iehuda Pen, de la care a primit primele lecţii de pictură. Înfruntând multe greutăţi, în 1907 a plecat la St. Petersburg, unde a devenit elevul lui Nicolai Roerich, director al Academiei de Arte Frumoase.

Pleacă apoi spre Paris, va locui inițial în cartierul Montparnasse, apoi se mută în La Ruche, unde existau aproximativ o sută de ateliere de pictură. Noaptea picta în atelierul ticsit şi dezordonat, pe pânze improvizate din feţe de masă, cearceafuri sau cămăşi de noapte, ziua continuând să studieze. Aici are ocazia de a-i cunoaşte pe poeţii Max Jacob şi Guillaume Apollinaire. Cu sprijinul pictorului Robert Delaunay, lucrările lui Chagall sunt primite la Salonul de Toamnă din 1912. În 1914 şi-a vizitat familia în Vitebsk şi, din cauza izbucnirii războiului, va rămâne în Rusia timp de opt ani.

Aceasta este prima perioadă din „cronologia artistică” a lui Chagall, cea a regăsirii emoţiilor copilăriei, a folclorului şi tradiţiilor evreieşti. În anul 1918, în calitate de comisar al artelor frumoase în regiunea Vitebsk, Chagall inaugurează școala de arte frumoase din Vitebsk și muzeul municipal.

A doua perioadă începe atunci când Chagall părăseşte Rusia pentru a se instala în Franţa, în anul 1922. Studiază şi aprofundează cultura şi peisajele ţării sale „adoptive”, începe chiar să ilustreze cărţi, la comanda editorului Ambroise Vollard: „Suflete moarte” de Gogol, „Fabule” de La Fontaine şi „Biblia”.

Perioada exilului, cea de-a treia perioadă din opera lui Chagall, intervine în 1941, atunci când acesta este obligat să se refugieze în Statele Unite din cauza legilor antisemite. Aici intră în contact cu un grup de alţi poeţi şi artişti evrei, exilaţi şi ei, fără a putea ignora actele de barbarie care devastau ţara sa şi Europa: război, persecuţie, exod, sate în flăcări, acest lucru punându-şi amprenta asupra lucrărilor sale care capătă o tonalitate sumbră, întunecată. Prezentarea tragediilor de după război sunt o reflexie, în mare parte, și a durerii personale resimţite în urma morţii subite a soţiei, în anul 1944.

Revenirea artistului în Franţa, în anul 1949, reprezintă şi ultima perioadă artistică; o perioadă în care Chagall se dedică marilor cicluri, cum ar fi seria monumentelor din Paris, şi explorează alte tehnici: vitraliul, sculptura, ceramica, mozaicul, diferite procedee de gravură. Climatul mult mai calm aduce în picturile sale o linişte şi o luminozitate intensă.

Chagall nu descrie niciodată faptele reale, chiar dacă se pot găsi în anumite picturi sau desene scene de război arătând soldaţi pe stradă, populaţia fugind, case în flăcări sau episoade ale revoluţiei ruse. El mărturiseşte din punctul lui de vedere şi într-un limbaj strict personal în care amintirea şi imaginarul se amestecă. Chiar dacă subiectele pe care le tratează au legătură cu istoria, caracterul lor simbolic le plasează dincolo de o situare precisă în timp. – declara Julia Foray-Garimorth, comisarul expoziţiei „Chagall între război şi pace” la Muzeul Luxembourg din Paris.

Imagine de pe adevarul.ro