Literatura de azi
Andante
Purtam încă în noi, fără izbândă, visuri,
cu libertăți imaginare ne-ngânam.
Mai stau de pază ca în flacari, stau cu săbii
severii plopi pe lângă drumul ce-l umblam.
Să evadăm din cuviință si din pravili-
îndeamnă câteodat` din inimă un glas,
și din caverna sa, cu grai de argint, un greer
îndeamnă zi cu zi și ceas cu ceas.
Pe deal, într-o podgorie stropită vânăt,
te-aș duce uneori, să ne lovim de soare.
Să ne întâmpine o piersică pe creangă
ca un păcat de aur, toamna, pe dogoare.
Se-ntâmplă, pentru ochii tai (ochi de pădure),
să-nchipui uneori o vânătoare-vis.
Într-un noian de frunze roșii, de odihnă,
ginesc să-ți pun sub cap un iepure ucis.
Chemări de corn și goane pe la vaduri,
din ceas de zori și până-n ceasurile lunii,
ne ispitesc mereu, spre vai, spre culmi, pe unde
asemenea să devenim sălbăticiunii.
Dar totdeauna, iar și iar, ca săbii plopii
se-mpotrivesc. Suntem învinșii fără lupte
în dureroasa urbe, umbre printre umbre, –
de vânători uităm, de soare și de fructe.
Către cititori
Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
Şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soarta şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plângă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea – lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.
Iubire
Iubeşti – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.
Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci, în durere prin veac
o ții înrămată, ca-n rana
străvechiului verde copac.
Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.
Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.
Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.
Primăvară
A cunoaşte. A iubi.
Înc-odată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce înseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă?
printre flori şi-n mare iarbă?
Printre flori şi-n mare iarbă,
patima fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.
Înc-odată, iar şi iară,
a iubi e primavară.
Din părul tău
Înțelepciunea unui mag mi-a povestit odată
de-un văl, prin care nu putem străbate cu privirea,
păinjeniș, ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.
Şi-acum, când tu-mi îneci obrajii, ochii
în părul tău,
eu ameţit de valurile-i negre şi bogate,
visez
că vălul, ce preface în mister
tot largul lumii e urzit
din părul tău –
şi strig,
şi strig,
şi-ntâia oară simt
întreaga vrajă, ce-a cuprins-o magul în povestea lui.
Vară de noiembrie
Iubito-mbogăţeşte-ţi cântărețul,
mută-mi cu mâna ta în suflet lacul,
şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.
Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
sporeşte-mi inima cu-o ardere, cu-n gând.
Solar e tâlcul ce tu ştii oricând
atâtor lucruri să-mprumuţi.
O, lumea, dacă nu-i o amăgire,
ne este un senin veșmânt.
Că eşti cuvânt, că eşti pământ,
nu te dezbraci de ea nicicând.
O, lumea e albastră haină,
în care ne cuprindem, strânşi în taină,
ca vara sângelui să nu se piardă,
ca vraja basmului mereu să ardă.
Oglinda din adânc
Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.
Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.
Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.
Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.
