Struguri

Ați văzut vreodată struguri grei și parcă trecuți de copți, cu nuanță de ambră? Cu boabe mari și rotunde care ți se revarsă lucios printre degete? Unii spuneau că ar avea gust de miere arsă și că ar fi culeși de undeva de pe cumintea coastă athonită, alții, dimpotrivă, cică s-ar fi copt păgân prea mult la umbră lungă de minaret….Au la noi în piață! Așa am spus cândva într-o zi de iulie când visam, așa, aiurea, cu un ciorchine în mână.

Întotdeauna mi-au plăcut strugurii – nu neapărat gustul lor, cât forma, culoarea, textura, ideea de miez transparent ca o bilă străvezie de mărgean. Când eram copilă, aveam un joc cu bile mici de sticlă, cu un mic fir colorat în mijloc și îmi amintesc cu câtă bucurie le ciocneam doar ca să le văd străfulgerările de lumină când se rostogoleau și zgomotul surd când se întâlneau. Când am mai crescut, am asociat ideea de struguri cu tablourile lui Caravaggio. Pictat într-un trompe l’oeil remarcabil, cu o finețe în penel aidoma chipului, bolnavul Bacchus din tablou mi s-a părut motivul prin excelență să adori strugurii. Mari, rotunzi cu luciu de cinabru, cu greu îi reținea printre degetele fine senzualul androgin. Ar trebui să vedeți tabloul.

Mi-amintesc, tot legat de struguri, alte ipostaze. Prima dată, eram la rând la moaște de Sfântul Dumitru…și într-un București prăfuit cu soare cald, undeva, către sfârșitul rândului, o femeie între două vârste mânca struguri. Stătea cu capul în jos, ținea ciorchinele cu o batistă (chiar, mai există batiste?) și îndesa boabele în gură parcă pe ascuns, de teamă să nu o vadă cineva. Și era un strugure roșu aprins, și de fiecare dată când îl mesteca pofticioasă murmura ceva, de parcă avea în mână mătănii. Altă dată, când am fost la cineva la țară, stătea cocoțat pe gard un copil blond și ciufulit. Râdea la toți trecătorii cu fața murdară de zeamă de struguri și din când în când scuipa câte o coajă. Se alinta cu boabele și se prefăcea că le prinde cu buzele. Dădea un spectacol gratuit și plin de candoare. Cred totuși că am văzut și doi îndrăgostiți jucându-se cu un ciorchine de struguri… Și da, mai făcea răposata mea bunică borcane întregi de compot. Nimic senzual, nimic interpretabil. Boabe fierte într-un sirop prozaic.

Sursa foto: cdn2.gds.ro:8080