„Ați votat pentru trecutul vostru”, nu „pentru viitorul acestei țări”

1 octombrie 1992. În Senat se citeşte Raportul Procuraturii Generale, elaborat în urma sesizării comisiei de anchetă a Senatului pentru stabilirea adevărului şi diminuarea suspiciunii, neîncrederii şi prezentării false a unor fapte de corupţie cu caracter grav, pretins săvârşite în perioada 10 martie 1990 – decembrie 1991. Concluzia Raportului: nu există temei legal pentru a declanşa urmărirea penală împotriva unui ministru pentru că încă nu avem o Lege a răspunderii ministeriale. Senatorii au votat suspendarea lucrărilor până la 12 octombrie, pentru a se putea consacra integral campaniei electorale.

– Emil Constantinescu cere arbitrajul Curţii Consti­tuţionale pe care o invită să vegheze „la desfăşurarea corectă a scrutinului prezidenţial”. De fapt, Emil Constantinescu evocă unele bizarerii care au marcat şi alegerile parlamentare în faza de centralizare a rezultatelor: numărul nefiresc de mare al voturilor anulate, sistarea temporară a centralizării datelor pentru renumărarea voturilor şi examinarea voturilor anulate, refuzul de care au avut parte observatorii LADO când au propus centralizarea paralelă a datelor în centrul lor de calcul şi diferenţa mare între rezultatele parţiale ale Biroului Electoral Central şi ale CDR.

3 octombrie 1992. PUNR provoacă un adevărat scandal naţional. La Şedinţa Consiliului Naţional se propune şi se votează suspendarea din funcţie a preşedintelui în exerciţiu al partidului, Radu Ceontea, pentru ca n-a sprijinit aşa cum se cuvine campania electorală a candidatului peunerist la preşedinţie. Şi vice­preşedintele Alin Drugă este desărcinat de atribuţiile care îi reveneau. Petru Burcă, prim-vicepreşedinte al PUNR, demisi­onează din funcţie, argumentând că este lipsită de o minimă moralitate analiza activităţii şi sancţionarea lui Radu Ceontea în lipsa acestuia (Radu Ceontea n-a fost invitat la şedinţă). Demisionează imediat din funcţie şi vicepreşedintele Ioan Alexandru Crişan. În locurile eliberate, la vârf, se instalează rapid o nouă echipă: Gheorghe Funar, preşedinte interimar, Ioan Gavra şi Cornel Brahaş, vicepreşedinţi. Furtuna din PUNR este, pentru unii membri, efectul diferenţelor de program, ideologie şi manieră a demersului politic între cele două grupări din conducerea partidului care coexistau tot mai anevoie: una, a lui Funar, care e gata să încheie o alianţă cu PSM şi PRM, împotriva CDR şi alta, a lui Ceontea, care păstrează o anumită rezervă faţă de PRM şi PSM şi consideră necesară colaborarea cu CDR pentru stabilitate poli­tică. Noii şefi ai PUNR îşi precizează poziţiile; Ioan Gavra: „La PUNR nu a fost vorba de nicio lovitură de stat, ci de aplicarea la solicitarea unor preşedinţi de filiale a prevederilor art. 27 din Statut. Prin urmare, solicitarea acestora a fost normală, firească, în urma inactivităţii şi, mai ales, a declaraţiilor deplasate făcute de unii membri din conducerea partidului”. Cei detronaţi au şi ei ceva de spus; Radu Ceontea: „Aceiaşi clujeni care au spart «Vatra», acum vor să frângă partidul ei şi să-l îndrepte pe un drum care se închide în bariera roşie. Scandalul este naţional, cei care s-ar fi dorit haiduci nu sunt decât nişte haidamaci lipsiţi de scrupule, ahtiaţi după putere şterpelită, dominaţi de o impetuozitate sus­pectă, aroganţă şi lipsă de discernământ, aşa cum au dovedit în campania electorală (…) Se cunosc prea bine şi buba, şi Gavra, şi javra…“. Ioan Gavra revine şi îl acuză pe Ceontea că ar fi condus partidul spre stânga şi exclude alianţa cu PSM, UDMR şi chiar cu PRM. În Senat Radu Ceontea va demisiona din PUNR (2 noiembrie `92).

4 octombrie 1992. BEC comunică rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale din 27 septembrie 1992, turul întâi de scrutin. (În listele electorale au fost înscriși 16 380 663 alegători. S-au prezentat la vot 12 496 430 alegători, adică 76,28%. Dintre aceștia 5 633 465 alegători  – 47,34% – l-au preferat pe Ion Iliescu. Pentru Emil Constantinescu au votat 3 717 006 alegători, adică 31,24%, pentru Gheorghe Funar 1 294 388 alegători, adică 10,88%, pentru Caius Traian Dragomir 564 655 alegători, adică 4,75%, pentru Ioan Mânzatu 362 485 alegători, adică 3,05%, pentru Mircea Druc 362 866 alegători, adică 2,75%.) Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare nu pot fi comunicate deoarece printre voturile nule au fost identificate voturi valabile, ceea ce a făcut ca BEC să trimită toate procesele verbale înapoi în teritoriu pentru reverificare.

– BNS, CNSLR „Frăţia” şi „Alfa” susţin candidatura lui Emil Constantinescu la preşedinţie, în al doilea tur de scrutin: „Un parlament infectat de forţe comuniste-naţionaliste nu poate fi contracarat decât de un preşedinte democrat, singurul în măsură să garanteze schimbarea imaginii României şi dezvoltarea unor relaţii economice internaţionale care să asigure o autentică relan­sare economică, stabilitate socială precum şi noi locuri de muncă“. Acestora li se alătură Sindicatul Solidaritatea Şoferilor care îşi sfătuieşte membrii să nu voteze „cu actuala putere neocomunistă“.

5 octombrie 1992. „Aveţi curajul să plecaţi urechea la sfatul tinerilor. Acum câteva zile aţi votat în haine de sărbătoare, dar nu aţi votat pentru viitorul acestei ţări. Aţi votat pentru trecutul vostru. Aveţi curajul să opriţi tinerii lângă voi, să le redaţi speranţa.” „Scrisoare către români“ – Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti.

6 octombrie 1992. Tudor Florescu demisionează din Biroul Elec­toral Central căruia îi reproşează lipsa de corectitudine a alegerilor.

Foto: Zi de octombrie (sursa: mediafax.ro)