Poetul… altfel
Ecou de romanţă
S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit –
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!
Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit –
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!
Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit –
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!
Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti –
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!
***
Altfel
Omul începuse să vorbească singur…
Şi totul se mişca în umbre trecătoare –
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.
Nimic. Pustiul tot mai larg părea…
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, –
Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,
Omul începuse să vorbească singur…
***
Nervi de primăvară
Primăvară…
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oraş, suspină un vals de fanfară.
O lungă primăvară de visuri şi păreri …
O lungă deşertare zvoneşte împrejur,
E clar şi numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.
O nouă primăvară pe vechile dureri …
Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orişicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.
O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! …
***
Liceu
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
Pedanţi profesori
Şi examene grele…
Şi azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare…
Nimic nu mai vreu –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!
***
Psalm
Iubito, cu faţa de mort,
Fecioară uitată în turn,
Plângând în balcon
Cu grai monoton,
Cu suflet taciturn –
În visul meu te port.
Iubito, cu faţa de mort,
Mireasă pe tron,
Cu grai monoton
În visul meu te port.
Iubito, cu faţa de mort,
De geniu trăsnită,
De-a pururi monotonă,
Goală madonă,
De crini prăfuită –
În visul meu te port…


Imagine de pe istorie-pe-scurt.ro