Această plimbare între viaţă şi imaginaţie, această colaborare a visului şi a faptului ireal mi se pare cea mai frumoasă voluptate a scrisului.
Nimic nu mi se pare mai elocvent pentru a spune câteva cuvinte despre Autorul zilei, Mihail Sebastian (18 octombrie 1907 – 29 mai 1945), decât vorbele rostite la moartea autorului chiar de mama lui: „Copilul meu cinstit şi deştept!”.
„18 Octombrie 1936
29 de ani. Îi primesc nici bucuros nici trist – cu conștiința că mai am unele lucruri de făcut, pentru care sunt obligat să trăiesc. Încolo, nimic. Dar am făcut eforturi pentru a primi ziua asta cu oarecare solemnitate, ca pe o zi fastă. Am atâta nevoie să-mi creez mici superstiții prevestitoare de bine. Am băut șampanie la Mircea. Totul era destul de stângaci.” (Mihail Sebastian, „Jurnal 1935-1944”, Editura Humanitas)
„Îşi spunea că într-o zi se va întâmpla ceva care să schimbe totul şi să o facă a începe o viaţă nouă, nu ştia bine ce: o scrisoare, o întâlnire, o veste, dar deocamdată era bucuroasă să poată amâna cât mai mult această schimbare şi să îndepărteze, într-un viitor cât mai nesigur, aceste aşteptări, ea continuând să rămână între vechile lucruri, de care se simţea apărată. O viaţă nouă! Cuvântul avea ceva magic. Dar dacă pentru a ajunge la această viaţă nouă n-ar fi trebuit decât să spună un cuvânt sau să întindă o mână, poate n-ar fi întins-o, poate nu l-ar fi spus.” (Accidentul)
„Adriana se temea de iubirea lui bruscă. Era în exuberanţa, în nerăbdarea, în entuziasmul lui, un exces care o neliniştea, poate fiindcă asta dezorganiza simţul ei de echilibru sau poate, mai degrabă, fiindcă simţea că o pasiune bruscă nu este una stabilă. Ea ar fi vrut să fie iubită mediocru, fără accese de mare patimă, dar, de asemenea, fără căderi subite şi lungi, să fie iubită cu o dragoste zilnică, sigură, aşezată.” (Oraşul cu salcâmi)
