Cristina Chirvasie 
Filmele biografice au ceva cu totul special. Nu neapărat pentru că îşi extrag trama din fapte reale, ci mai degrabă pentru că te fac părtaşul unor existenţe neticluite, de cele mai multe ori chiar nefardate. Poate fi vorba doar despre un segment dintr-o viaţă cu care te poţi identifica, poate fi vorba de o suită de întâmplări veritabile în care să-ţi găseşti resorturi concrete sau poate fi vorba de acel ceva pe care râvneşti să-l ai, să-l ajungi sau să-l faci şi aşa afli cum. Oricare ar fi premisele, astfel de filme îţi bagă în traistă ceva de care ai nevoie, dacă nu acum, atunci altcândva.
Tracks (Calea deșertului), în regia John Curran, este unul dintre aceste filme-sevă. Nominalizat la Venice Film Festival în 2014, filmul lui Curran, cunoscut până acum câţiva ani ca scenarist şi mai puţin ca regizor (chiar dacă a semnat pelicula, devenită celebră, The Stone cu Milla Jovovich şi Robert De Niro), este o îmbinare originală între adventure, biographic şi documentary. Sinopsisul poate fi cuprins într-un singur rând. În 1977, Robyn Davidson, o tânără de 27 de ani, are curajul să străbată pe jos, într-o expediţie solitară, deşertul australian, însoţită de patru cămile şi de câinele ei. Dacă ar fi fost vorba despre o simplă ştire apărută în vreun tabloid probabil c-ar fi fost uitată curând. Dar pentru că această frază a ajuns un bestseller autobiografic, subiectul a căpătat greutate, atrâgându-i în mai multe rânduri pe producătorii Hollywood-ului.
A one of a cinematic venture thats comes around every decade or so, scria The Huffington Post. O frază care defineşte mai bine decât o mie de cronici incredibila călătorie a lui Robyn, interpretată senzaţional de Mia Wasikowska, actriţa pe care o cunoaştem deja din Alice in Wonderland (2010), Jane Eyre (2011) şi din Madame Bovary (2014).
“Vreau să fiu eu însumi”, spune Robyn-personajul, întrebată fiind care este motivul acestei expediţii. Un mobil care poate părea simplist, o replică scurtă cu bătaie lungă. După aproape 40 de ani, lecţia realei Robyn inspiră. E o lecţie despre naştere ca (re)naştere din cenuşa sinelui după nouă luni de aridă auto-claustare. Tracks este un film care vorbeşte despre regăsire, despre resursele inepuizabile care dospesc în noi şi care trebuie exilate, exprimate, eliberate. Călătoria este doar contextul formulat şi asumat.
N-am să dezvălui mai multe despre poveste, nici despre personajele-satelit ale filmului. O să vă spun doar că e o ocazie să-l întâlniţi pe Adam Driver în rolul lui Rick Smolan, carismaticul fotograf care intersectează povestea în momente previzibile, dar care are o evoluţie interesantă a trăirii, a traiectoriei personajului său, cum spun actorii. Fotograf pentru National Geographic, Rick poate fi tradus ca o concretizare a treptelor pe care se ridică Robyn în demersul său fizic şi afectiv. Fără el povestea poate ar fi părut exagerată. De cele mai multe ori atunci când spui adevărul pe ecran se poate înţelege contrariul. Aici însă, acel procent de 100% original dă filmului veridicitate şi deci, valoare.
Întreaga aventură iniţiatică e însoţită de coloana sonoră semnată de Jamie Christopherson, un compozitor cu câteva filme la activ, dar cu mult mai multe video games-uri. Poate unii vor avea impresia că această însoţire e obositoare, mai cu seamă că pe alocuri ai senzaţia că ilustrează un joc pe computer şi nu un film, dar ascultând-o cu atenţie veţi sesiza că ea completează excelent imaginile care par desprinse dintr-un număr special National Geographic.
Tracks este un portret in action al omului care ştie să aleagă, un manifest intern, matriarhal, de o candoare unică, un soliloc mut dedicat celor în care zace puterea de-a se clădi pe sine.
Sursă foto: cinemagia.ro
