Cât anii nu se vor fi terminat încă….

Azi, cel mai mult doare că puterea

De a descifra taina celor ce se hrănesc cu ură

E tot mai plăpândă și renunțarea crește

Ca un spin ce spintecă urâtă rană adâncă

Și las să treacă toate – timpul vindecă–.

Ce piatră grea a sorții!

Să ne fure din suflete îndemânarea

De a mai fi buni, acea bunătate

Singura bijuterie pe care n-ar trebui

Să o rătăcim sau să o amanetăm

Vreodată.

Neputința de a mai înțelege

Cum ura poate crește secătuind iubirea

E mai moarte decât orice boală pe pământ.

Mi-e dor să nu fi cunoscut suflete

Ce hrană au doar ura.

Mai port iubire, mai port

Cât anii nu se vor fi terminat încă,

Cu ochii spre cer, cerșind ura să sece.

Foto: Andi Spot