Literatura de azi 
Venit pe lume în familia unui ţăran simplu şi o fiică de preot, Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu, 16 aprilie 1879 – 8 martie 1961) este hirotonisit ca preot la vârsta de 43 de ani, iar trei ani mai târziu devine profesor la Universitatea din Chișinău. În perioada interbelică desfășoară o susținută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi, și editează revistele „Cronica” și „Spicul”, care apar în perioada 1915-1918. A călătorit în Țara Sfântă, în Ungaria, Italia, Grecia, Egipt, iar în Israel primăria orașului Ierusalim a numit o piațetă în amintirea sa, ca semn de apreciere a contribuției sale la promovarea înțelegerii între creștini și evrei. Împreună cu Vasile Radu şi Nicodim Munteanu, au făcut o traducere, din ebraică şi greacă, a Bibliei, iar pentru activitatea sa culturală, în 1947, devenea membru al Academiei Române.
„N-am uitat cuvintele tale şi le-am simţit, reale şi puternice, în mine de multe ori. Ne despărţisem; pornisem în lume ca să mă lupt şi să biruiesc în numele flamurei în care mă înveliseşi. Dar te simţeam de fală în inima mea. Credinţa ta de apostol, devotamentul tău pentru Mîntuitorul, zilnica şi prelunga mea impregnare de miresmele idealului tău te prelungeau în conştiinţa mea şi te păstrau viu şi subtil în cămările mele sufleteşti. Dar astăzi te caut şi nu te mai găsesc! Sfaturile tale sînt ca o poveste citită de demult. Viaţa pe care o revărsaseşi în mine somnolează. Disciplina şi militantismul meu creştinesc şi preoţesc sînt în dezordine. Nu-mi mai rămîn decît lacrămile şi sfînta spovedanie. Şi lacrămile mele curg zadarnic, iar duhovnicul meu iubit şi sfînt e departe de mine! Am alergat la chilia ta, fără întîrziere, după ce mi-am dat seama că toată construcţia pastorală ridicată de mine în cîţiva ani s-a prăbuşit în capul meu. Nenorocul s-a ţinut de mine pînă la pragul tău, pînă la uşa ta, pe care am găsit-o închisă. Ai plecat la Ierusalim şi te vei înapoia de-abia la primăvară! O, părinte duhovnice, cît mi-ai fi trebuit în aceste ceasuri grele ale sufletului meu! Cum ţi-aş fi deschis această inimă, ticăloasă azi, nevinovată şi entuziastă altădată I Preasfîntă şi mîngîietoare spovedanie, întinde mie, celui rănit şi doborît, braţele tale părinteşti!”
(„Roxana”)
Imagine de pe istoria.md
Foto cover: Andi Spot/Literatura de azi
