Literatura de azi 
O poveste neobişnuită pentru anii 40, ca toate scrierile lui Mihail Sebastian, de altfel, cel aflat cu mult înaintea generaţiei sale, piesa de teatru „Steaua fără nume” era pusă în scenă , pentru prima oară, în data de 1 martie 1944, în sala Alhambra (azi, Teatrul de Comedie), cu un număr record de spectatori. Distribuția cuprindea actori precum Radu Beligan, în rolul Profesorului Miroiu, și Tanți Cocea în cel al Necunoscutei.
„Mihai Sebastian mărturisea că ideea piesei i-a venit in iarna 1942/3. Ca evreu, era obligat să lucreze la halta Grivița. Se lăsase o iarnă grea, cu multa zăpada. În fiecare zi, 12 ceasuri, de la 6 în zori la 6 seara, trebuia să fie prezent la detașamentul de curățire a zăpezii. Monotonia lucrului l-a mpins să conceapa o nouă piesă. Nu avea vreo speranță să fie jucată. Evreilor le era interzis să apară pe afisul teatrelor românești. Jurnalul său marchează acest moment precis: 7 ianuarie 1943. Spera ca piesa să il scoată „din marile mele încurcături bănești. Am rămas azi cu 200 lei buzunar“ notează. Se gîndeste să vorbească cu Nicușor (Nicu Kanner?) sau Sică Alexandrescu. Să scrie piesa împreună cu ei sau pur și simplu, să le vîndă ideea. Banii cîștigați l-ar fi ajutat să își plătească datoriile către diverşi prieteni, dar, mai ales, taxele cerute de stat evreilor. Dacă n-o făcea risca să fie deportat.” – Stelian Tănase în „Povestea Stelei fără nume”.
(sursa foto: steliantanase.ro)
Prima ecranizare a piesei „Steaua fără nume”, o coproducție româno-franceză, a fost realizată în 1965, cu Marina Vlady în rolul Necunoscutei.
„Filmul pe care Henri Colpi l-a adaptat după piesa lui Mihail Sebastian este o operă deosebit de sensibilă, lipsită de orice artificiu și străină de orice exagerare. Preocupat, înainte de orice, de a respecta tonul piesei, Colpi a preferat dialogul viu și tactul, unei flecăreli distractive și unor șiretlicuri de punere în scenă. Experiența coproducției româno-franceze nu poate decât să îmbogățească arta cinematografică.”
Henri Chapier (Combat, 1965)
PROFESORUL: Doamnă… Nu ştiu dacă pot, nu ştiu dacă trebue… vedeţi… eu am o locuinţă modestă… o singură cameră… dacă vreţi… dac’aţi vrea… eu plec de acasă… şi rămâneţi acolo singură… Peste noapte… Numai până se face ziuă… Eu mă duc să dorm la un coleg. (Către Şef, explicativ): La Udrea, profesorul de muzică.
ŞEFUL: Bună idee.
PROFESORUL Mâine dimineaţă totul va fi mai simplu. Vom găsi bani, veţi pleca, dar până atunci vă odihniţi. ŞEFUL Vă mai veniţi în fire.
PROFESORUL: Şi mâine dimineaţă…
ŞEFUL: Facem procesul-verbal.
PROFESORUL (Scurt): Lasă procesul-verbal. (Către necunoscută): Vă rog să aveţi încredere în mine. Vă rog să primiţi. Primiţi?
NECUNOSCUTA (După un moment de tăcere): E departe?
PROFESORUL: La zece minute, la un sfert de oră de aici.
NECUNOSCUTA: Bine. Să mergem. Mi-e somn.
PROFESORUL (Arătându-i drumul spre uşă): Pe aici… pe aici. (Necunoscuta iese urmată de profesor. Se văd prin fereastră trecând spre stânga).
ŞEFUL (Rămas singur în scenă, observă pe birou cartea profesorului): Dom’ Profesor. (Iese în prag): Domnu Miroiu!
PROFESORUL (Întorcându-se): Ce e? Ce vrei?
Imagini de pe noemimeilman.com
Imagine cover: Tanți Cocea, la vârsta interpretării Necunoscutei (sursa foto: istoriafilmuluiromanesc.ro)
