Literatura de aziLiteratura de azi
29.02.2016

Iubirea şi secretele de stat

„O femeie este în stare să trăiască două zile cu un compliment.”

Michèle Morgan

Plecată de acasă la 15 ani, fugea să cucerească Parisul şi lumea filmului. Michèle Morgan (născuta la 29 februarie 1920) începe să ia lecţii de actorie de la René Simon, asta în timp ce apărea ca figurant în diverse pelicule, pentru a face rost de bani să-și plătească cursurile.  Avea deja un idol – actriţa Greta Garbo, dorind să aibă atât cariera, dar și succesul ei.

Primul rol major îi este oferit de regizorul Marc Allégret, în filmul Gribouille. Urmează Le Quai des brumes, alături de marele actor francez Jean Gabin, şi Remorques. Invadarea Franţei, în 1940, o obligă să plece în Statele Unite unde reuşeşte să încheie un contract cu  RKO Pictures. Va fi luată în vizor chiar pentru rolul principal din Casablanca, dar firma cu care era sub contract nu îi permite să accepte această ofertă. Două dintre reuşitele ei la Hollywood sunt rolurile din  Joan de la Paris, unde a jucat alături de Paul Henreid, în 1942, şi Tot mai sus, alături de Frank Sinatra, în 1943.

La terminarea războiului, în 1946, se întoarce în Franţa, unde continuă o carieră ce va fi mult mai apreciată decât cea de peste ocean. Pentru serviciile ei îndelungate în cadrul industriei de film francez, în 1992 a primit un César, Premiul de Onoare . În anul 1996 i se acordă, de asemenea, Leul de Aur pentru întreaga carieră.

Printre „victimele” divei cinematografiei franceze, se spune, că s-ar fi numărat şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Un amănunt făcut public de ex-soţia premierului român Petre Roman, Mioara (într-un interviu acordat revistei Tango), relatează cum că, pe atunci, primul conducător al unei Românii comuniste, ar fi făcut o pasiune pentru actriţă şi trimitea săptămânal un avion de vânătoare să o aducă în România.

Michèle-Morgan1

Imagine de pe listal.com