Cu o lună în urmă, pe 19 ianuarie, ne bucuram că lungmetrajul „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, fusese selectat la BERLINALE, în cadrul celei mai îndrăznețe secțiuni a prestigiosului eveniment din capitala Germaniei, FORUM.
Despre secțiunea Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin se știa că prezintă anual o serie de filme care pun accent pe avangardă, experiment, eseu sau reportaj politic, dar și pe descoperirea unor cinematografii încă necunoscute. Producțiile din cadrul acestei categorii sunt considerate a fi la granița dintre artă și cinema.
Singurul film românesc de lungmetraj ales pentru a fi prezent la prestigiosul festival era, poate, și cel mai provocator din ultimii ani. El spunea povestea iubirii imposibile dintre doi frați născuți într-o familie în care moralitatea sau legalitatea nu au avut niciodată vreo valoare.
„Nu incestul mă interesa în mod prioritar, ci o poveste de iubire dificilă, imposibilă, ipocrizia și propriile prejudecăți privind această situație.”, declara, înainte de premiera mondială, regizorul lungmetrajului. „Nu știu dacă publicul german este mai pregătit, știu însă că în Germania există în societate acest subiect controversat.”, sublinia Adrian Sitaru.
Se pare că nu numai publicul german a fost pregătit, dar și juriul festivalului – „Ilegitim” a ieșit învingător la Berlinale, după ce fusese primit cu aplauze furtunoase din partea celor prezenți la premieră, dar şi cu cronici laudative ale jurnaliștilor internaționali.
Astfel, filmului regizat de Adrian Sitaru i s-a acordat CICAE Award (Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă), ridicat de producătoarea Anamaria Antoci.

Juriul format din Michal Matuszewski, Aistė Račaitytė, Lysann Windisch a avut de ales dintr-o listă de 44 de producții participante, dintre care 34, inclusiv „Ilegitim”, au fost proiectate în premieră mondială.
De asemenea, trebuie precizat că Ilegitim este al doilea film românesc premiat la această ediţie a Berlinalei, după ce, tot ieri, scurtmetrajul „O noapte la Tokoriki” al Ruxandrei Stroe a primit Premiul special pentru cel mai bun scurtmetraj din partea juriului internațional la secțiunea Generation 14plus.
Felicitări câștigătorilor și succes în continuare!

Sursa foto: berlinale.de