Crai nou, crai nou, crai nou

Un  text simplu, în „Gazeta” locală, anunţa: Teatrul român în Braşov. O societate de diletanţi va prezenta în 27 şi 28 februarie, în sala cea mare a gimnaziului român de aici, opereta „Crai nou” de Vasile Alecsandri, muzica de C. Porumbescu... ceea ce avea să devină premiera primei operete româneşti.

O scenă improvizată în sala festivă a Gimnaziului român din Braşov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”) găzduia o seară remarcabilă, care a fost răsplătită cu un succes veritabil. Sora lui Ciprian Porumbescu, Mărioara Rațiu-Porumbescu, venită şi ea la premiera, scria părinţilor: „Aplauzele erau colosale, publicul, în culmea entuziasmului”. 

După a doua reprezentaţie, aceeaşi Gazetă, realizând totuşi amploarea evenimentului de importanţă naţională, titra: „Cele două reprezentații ale operetei Crai nou de Vasile Alecsandri, muzica de Ciprian Porumbescu, au avut un succes peste așteptări. (…) muzica ce a compus-o pentru Crai nou e vie, foarte plăcută şi ne dovedeşte că a studiat cu multă diligenţă operele compozitorilor moderni: Offenbach, Genee, Strauss, Lecocq ş.a.”. În replică, compozitorul afirma atunci că folclorul este sursa lui de inspiraţie: „îmi permit a declara că dacă este vorba de vreun componist pe care l-am studiat şi-l studiez şi acum cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta e însuşi poporul nostru român, care stă peste Offenbach, Genee, Suppe etc.”.

După aproape o săptămână de la premieră, în „Gazeta Transilvaniei”, cronica muzicală Teatrul românesc la Brașov, avea ca motto Crai nou, Crai nou, Crai nou, la noi bine-ai venit!, iar Aurel Mureşianu scria:

„Suntem siguri că mulți vor aștepta cu nerăbdare ce cronică vom face reprezentațiunii de sâmbătă și duminică a operetei Crai nou (Lună nouă) scrisă de Vasile Alecsandri pentru care domnul Ciprian Porumbescu, profesor de muzică la Gimnaziul român de aici, a compus muzica. Am asistat la amândouă reprezentațiuni, dar trebuie să mărturisesc că puține momente am putut dedica criticii, căci voiam să gustăm deplin bucuria ce simțeam la aspectul frumoaselor româncuțe, care cântau și jucau cu atâta grație, de-ți râdea inima în piept.”

La 2/14 noiembrie 1882, apare în „Gazeta Transilvaniei” o altă cronică, scrisă de medicul curant a lui Ciprian, Gh. Băiulescu, violonist concertist diletant.

„Public atât de numeros şi ales, din localitate şi din împrejurimi, nu ne aducem aminte să se fi întrunit de mult ca în seara memorată. Sala de concert era aşa de ocupată, încât mulţi au trebuit să se întoarcă, neavând loc. L-am consilia ca la soliştii vocali să folosească mai puţin cornetul şi să se servească mai mult de flaut, care se apropie mai mult de instrumentul nostru tradiţional, de fluier… Să se ferească a da o extensiune prea mare compoziţiilor d-sale, spre a evita în chipul acesta repetiţii … Dirijorul a ştiut, în numai câteva repetiţii, să iniţieze nişte muzicanţi străini în caracterul pieselor noastre naţionale. Ariile din  Crai Nou au devenit la noi poporale …, cu atât mai mult regretăm că opereta nu a fost cerută de Teatrul Naţional Bucureşti … Orchestra a trebuit să repeteze o parte din rapsodie, iar compozitorul a fost aclamat din toate părţile“.

Imagine de pe altii.home.ro