Călin Neacșu
o inimă
însăgetată
scurmată prin ziduri de pârnăi
pe antebrațe venoase
de viețași
cu antecedente de gentlemani…
o inimă
de turtă dulce
tatuată prin iarmaroace
pe câte’o cocă rumenă
precum bucile slujnicei
ce deretică
imaculată
prin așternuturile
popii
doar, doar va da
născare din senin
pe vreme de furtună…
o inimă
pictată într’o ancoră
înfiptă’n mațele pământului
ca să nu scape
aiurea prin văzduh
piratul Noe și cei 40 de mucenici…
o inimă
de Leu
ca o legendă mâzgălită
pe armuri ruginite…
o inimă
ca o Lună plină
în a cărei strălucire
îmi
urlu existența,
într’o permanentă
apnee de tine !
una singură…
inima mea !
poftim…
ție…
Femeie!
